colaje, colaje.

cam ce ai putea face dintr’o poza cu aer de ‘da’-poza-asta-cand-si-unde-e-facuta?’

 

( in asta arat sugrumata de’a dreptu’).

go forward in reverse

m’am uitat la un film lacrimogen, m’am intristat. nu inteleg de ce se mai fac filme lacrimogene si cu sfarsit trist. adica se merita un sfarsit cat de cat okay, dupa ce 2 ore te tot deprimi. asa ceva nu este posibil.
cand eram mica, la fiecare scena plina de violenta sau plina de scene de taiere, vedeam palma lu’ taica’meo circa 3-4minute, si cand reveneam la film, totu’ era bine. acuma, dintr’o placere sadica, am inceput sa ma uit la filme care mai de care mai dureroase, sau cel putin filme care sa te scoata din starea ta de spirit si sa te bage marsav in alta.
cum e into the wild. cu eddie vedder pe fundal, cu tot visu’ american in spate, si cu toate senzatiile alea de drum deschis, cu orizontu’n fata, si that sweet sweet freedom, ca pana la urma sa ajungi sa mori inghetat, intoxicat de ierburi, zgaindu’te la soare.
du’te si bea un suc dup’aia. fumeaza o tigara, vorbind despre nimicuri.
wtf.
m’am astupat cu friends. asta se intampla numa’ vara, cand ai prea mult timp liber si n’ai cu ce sa’l umpli, cel putin la fel de interesant ca aia din serial. un serial care are o viata mai activa decat a ta.
stai asa, vorbeste hunedoara din mine. am ajuns de o zi, si am inceput cu din’astea.
ooh, filmu’ vietii.

intr’o trecere foarte logica de la filmul al caruit titlu nu o sa’l mentionez, la ce s’a intamplat la b’est, pot sa spun ca munca de voluntar e cea mai tare munca ever. eu am fost insarcinata sa car apa la staff, la aia de la security, oamenii de la scena si asa mai departe. bucuria de a da apa plata pe 40j de grade e la fel de comparabila cu un gest fain pe care nu’l vede nimeni, dar tu stii ca l’ai facut.
si’apoi UNKLE, cu ajutorul carora am transpirat de cat am dansat, si mi’am ragusit vocea pe burn my shadow - melodia totem, melodia cu care ma taram prin bucuresti de la aurel vlaicu (statia de metrou cu iz de piata de legume) pana in romana (statia de metrou cu peronul prea ingust ca sa treaca doi oameni consecutiv pe’acolo, expre facut sa’ti doresti sa aluneci). UNKLE pe o scena intre atatia oameni te face sa te simti tanar frumos si toate cliseele de film de pro tv, pe care atat de mult le dispretuiesti, dar totodata, o data simtite sa ti se urce la cap. UNKLE a fost unu’ din cele mai frumoase concerte la care am fost vreodata. am zambit ca un autist la vederea unei acadele. ca la un psihopat la culoarea verde. ca o maimuta in fata unor oameni. sau zambetele alea idioate de oameni beti, pe care nimeni nu le intelege. a fost o chestie de moment, care mi’a dat o energie incredibila. un fel de…muzica sferelor.
la alanis m’am cam plictisit, si la NOUVELLE VAGUE a fost un show foarte interesant, cu una din soliste extrem de lasciva. de franceza, de frumoasa, de artistica, de vie, de voce pana in strafunduri. mi’a placut ce am vazut, cantand in cor cu lumea boema de’acolo. a fost ceva la care nu m’am asteptat, zic de lumea prezenta si de libertatea de miscare si non’salanta artistica pe care o au oamenii aia. am vaga impresie ca astia o sa mai vina pe la noi.
silent disco, alt loc in care am stagnat mult si bine, mi se pare genial locu’, cu plin de lume buna, miscari de dans care mai de care, lume in largu’ ei, o chestie foarte inventiva si foarte populata. m’a convenit b’estu de anul asta. am avut impresia ca fac parte la o mare chestie, la ceva la care nu visam acu’ nu-mai-stiu-cati-ani, cand auzeam ca unii’-altii canta prin ungaria sau cehia, cu speranta ca poate poate o sa’i vad si eu in viata asta.

in semn de incheiere si de..dance me ’till the end of summer,

Be it no concern
Point of no return
Go forward in reverse

This I will recall
Everytime I fall

Setting forth in the universe

Out here, realigned
A planet out of sight

Nature drunk and high
Ahh-oohhh

Setting forth in the universe

run shot

acu vreo doua luni ziceam ca e fain sa boschetaresti, mai ales vara.
and shit, de’acum incolo s’au deschis orizonturile.

zilele astea, au fost atat de aiuristice, incat nici farama aia de certiutudine pe care o aveam, asa, acolo, nu mai e. WTF?! mi’am dat seama acum ceva timp ca penibilu’ e esenta vietii. daca nu ti se intampla tie, li se intampla altora cu siguranta. nu trece o zi fara penibil. e inevitabil, zace’n noi toti.
fiecare e propriul proprietar de penibil.

cineva zicea ca daca tot e sa’mi incep propriul sistem filosofic, ar fi bine sa aiba un nume apropiat de origini.
asa ca, am sa’l numesc neoardelenismul. iar primul pas l’am facut deja, cu descoperirea de esente.

cu tot stressul din sesiunea asta, cu toate esuarile de a incerca sa fac ceva bine cap-coada, cu toate starpirile potentate, cu toate discutiile cu noaptea’n cap, cu toate hainele noi care inca mai zac in dulap, cu toate orele pierdute pe net, cu toti oamenii pe care nu i’am cunoscut, cu toate concertele pline de versuri cunoscute, cu toate noptile hormonate de prin cluburile mondene, cu toate cacaturile din jur, si cu toate frumusetile ascunse, i can proudly say ca am trecut peste primu’ an universitar cu cel mai mare entuziasm, cu cearcane mai adanci, plamani mai neplamanii, neuroni in minus si multe happy thoughts.

 

you, chipmunk, you.

ma transform pe zi ce trece intr-un dramatic chipmunk. cannot stop it.
hunedoara vazuta de pe geam e ca un fel de muzeu cu tablouri obscure, la care trebe sa te uiti ca sa faci impresie buna. pe’afara copii striga de zor “maaaaamiii”, sufucient de mult incat sa te enerveze, suficinet de mult incat sa’mi aduc aminte ca, in putinele dati cand iesem in fata blocului cu niste copii a caror soarta si nume nimeni nu le mai stie, faceam si eu acest lucru marsav si sadic.

te postezi in fata blocului (stiind ca numa’ pe scara ta se afla intre 3 si 5 mame) si incepi sa strigi, in grade evolutive de tzipat, “ma-ma!”. regula nr 1. - niciodata sa nu’i zici pe nume.
si astepti asa, in timp ce tzipi cum de pe la vreo 4 ferestre se deschid geamurile si apar alte mame - but that’s the fun of it, mai ales daca se intampla sincron, oh that filthy delight.
dupa ce urlii asa mult, incat mai ies si tati, studenti in sesiune sau mai latra vreun caine de la 3, poti sa pui o intrebare fara nicio logica mamei tale, de gen’ ” maaaamiiii, ce faci?”

aah, cata satisfactie dom’le la numa’ 5-6 ani. pe’atunci te remarci in cartier, nu’ la batranete.

trecand peste, anne m’a avertizat ca am speriat’o acu’ cateva seri ca vorbeam un fel de greaco-slavono-dacica in somn, foarte cursiv si un pic mai raspicat. asa ca am concluzionat ca strabunii vor sa comunice ceva important si m’au ales pe mine ca P.R al istoriei. it’s a tough job, but somebody’s gotta do it. (aaaa cate clisee, gata!).

in concluzie, dragi cititori care de 2 saptamani cautati UMBRELA VERDE si pe BOGDAN THEODOR OLTEANU pot decat sa va spun ca….

titlu-less.

Vreau sa fiu mai bun…sa nu ma mai ascund dupa degete si sa iubesc mai mult chiar daca fericirea asta a noastra nu se reduce pana la urma decat la zeci, sute si mii de secunde foarte puternice. Vreau sa respir mai mult, mai adanc, mai curat. Vreau sa vad Africa, Asia, America, Australia si la sfarsit sa ajung si pe la Polul Nord, poate mai prind vreun urs alb in viata.

Vreau sa simt Romania cu tot ce are ea mai bun…cu vreo trei milioane de oameni care inca mai vorbesc frumos si nu s’au uitat pe ei. Vreau ca macar o zi sa nu mai circule nici o masina prin Bucuresti. Vreau sa nu mai simt ca stau intr’o gara. Vreau sa invat, vreau sa cunosc, vreau sa’i fac pe cei de langa mine sa zambeasca, pentru ca daca vreau pot sa fac asta.

Vreau sa vreau mai mult. Vreau sa nu mi se mai para ca vreau prea mult, pentru ca vreau totul. Vreau sa zbor. Vreau sa am timp de vise. Vreau sa fiu in orice clipa unde vreau eu. Vreau sa fiu mai destept.

Vreau sa spun nu, cand simt. Vreau sa spun da, cand trebuie. Cand trebuie? Cand vreau cu adevarat.

Vreau sa nu mai fiu controlat, inseriat, incadrat…Vreau mai mult. Vreau ca totul sa fie mai mult decat posibil…Vreau imposibilul. Vreau sa fiu ceea ce sunt.

Vreau sa cant. Vreau Travka. Vreau o tigara…pfuu…vreau sa ma las de fumat.

G. G.

hard sun

oamenii atenteaza la starea mea de calm.
saptamana asta a fost saptamana discutiilor despre viata. despre scoala, dragoste si alte lucruri care ne stau in calea spre fericire. cica.

incep o discutie, si discutia degenereaza intr’o intreaga dezbatere. oameni care nu vor sa stie ce gandesti, ci vor sa te combata cu argumente, cercetari, citate, ziare, filme sau experiente de viata. asa ca, atunci cand iti postezi pe tava o parere, majoritatea oamenilor se’nfrupta din ea, ca apoi sa ti’o scuipe in fata.

si’atunci, pentru a 2a oara in acest an, am avut din nou revelatia ca

toata viata o sa fie un mare seminar.

am terminat flori pentru algernon. am carat cartea asta dupa mine de vreo 2 saptamanai, aproape peste tot, m’am urcat in metrouri gresite, am incurcat orele intre ele, nu am invatat pentru ceva partiale, nu am fost atenta la ce vorbeau oamenii de langa mine, nu am fost atenta la oameni in general, m’am adancit in cartea asta asa mult, incat, azi dimineata, trezita pe la 11 jumate (cu un somn de la 4), am terminat’o, cu ochii obositi, cearcane dureroase si o stare de tampenie latenta.

si cum orice carte buna pe care o termini iti lasa o dara de regret, cartea asta m’a intristat si m’a fascinat intr’o masura ciudata, transmitandu’mi cinismul si blazarea lui charile, dar si frica si raceala fata de oameni. adaugand toate astea la 3saptamani de oboseala si lipsa de somn, a iesit un fel de ostilitate fata de oricine care nu e de acord cu mine. (i’m not hostile, i’m annoyed )

“Nothing in our minds is ever really gone. The operation had covered him over with a veneer of education and culture, but emotionally he was there–watching and waiting.”
- Daniel Keyes, Flowers for Algernon

in speranta (purului) sentiment al regretului, sper doar ca sa pot sa trec de tabara cealalta, de seara trecuta. de caldura din suburbia, de zambetele lui george si franturile alea de ganduri fumate, de drumul pe strada 11 iunie (strada pe care am ajuns dintr’o intamplare, in iarna), de oamenii care dansau bucurosi, de melodiile cantate in drum spre casa, si de mizeria primitoare din camera 311.

zambetul tauuuu, nu e ca zambetul meu.
gandim diferiiiiiiiit, iubim diferit.

un lucru stiu

s’au terminat olimpiadele comunicarii, baai!

olimpiadele comunicarii, si anu’ 1, trebuiau sa fie -cel putin in vizuinea mea- doua chestii interminabile. fara cap si fara coada, sa se continue la nesfarsit, asa cum credeam ca va fi si cu liceul.
partea buna e ca…am luat locul 2, iar partea proasta e ca…o sa’mi fie dor de oamenii aia, o sa’mi lipseasca serile de repetat si de construit campanii, si o sa trebuiasca sa’mi vad de scoala.

la festivitate a fost frumos. plin de lume, oameni entuziasti, oameni mari, oameni pe care’i vad la televizor. in majoritatea cazurilor oameni demni de admirat - mai putin fatza dl ciutacu - which i couldn’t possibly understand, parea ca venise obligat, maltratat pshihic acolo.
nu’ntelegem de ce.

treand peste, am urcat pe podium de 2 ori.
o data ptr cel mai funny blog - ceea ce ne’a dat o senzatie si mai funny decat aveam, toata lumea luase diplome pentru cel mai bun articol, sau cel mai bun interviu cu cineva cunoscut din comunicare, noi, hodoronc-troc, cel mai funny
culmea era ca eram siguri ca la sectiunea asta castigam, blogu de tease PR a fost mai degraba un fel de experiment de blog de grup, vorba aia, mai schimbam o vorba, mai aflam o veste

la coctail, am pishcotat, dar de data asta ca niste oameni importanti, carora li se cuvin toate sampaniile si dlicatesurile alea de pe’acolo. nu ca’n alte dati, pe la conferinte, cand pishcotam oarecum rusinati de situatie.
de acum incolo, ni s’au deschis noi orizonturi in ale pishcotarii si ale fursecariei.

trecand peste, cred ca cele mai surprinzatoare momente au fost

- cand doamna ambasador ne’a dat medaliile
- cand sicriele au batut after-kindergartenu’ (ce sa faci, e plin de emo kizi)
- cand bogdan theodor olteanu a mentionat in iaa despre noi
“Campania mea favorită a fost cea pentru ABN AMRO. Corect approach-ul (comunicare dinspre interior spre exterior) şi corecte tacticile. O uşoara desincronizare între concept şi implementare, dar asta nu e greu de corectat, ” spune Bogdan Theodor Olteanu. ( multumiiiim )
- cand bogdan theodor oleanu ne’a felicitat (multumiiim )
- cand l’am vazut pe dl fotograf abrutizat la party, zgaindu’se la medalia unei tipe.

(partea cu excursia de la brasov de dupa, o voi scrie in alt post, pentru ca merita un post separat, mai mult spatiu, si se incardreaza intr’un alt tip de preocupare.)

writer’s block

de cateva zile ascult numai just jack.
tipu’ e britanic, are accentu’ necesar si sictireala pe care sa ma tarasca prin bucuresti.
as vrea sa scriu mai multe, sa pot sa ma descarc aici, sa ma descarc liric, doar ca dupa toate zilele astea ma simt pustiita (astupata, aviz lazar ).

asa ca o sa scriu o bucata dintr’un B24, scrisa de dobrovolschi, citita in tramvaiul 5, intr’o seara de prin ianuarie, cand ma intorceam la camin cu niste cearcane pana in maduva oaselor.
textul e scurt, concis, dar imi zice multe.

Sunt mereu intre. Sunt mereu intre baietie si barbatie. Sunt mereu intre gras si slab. Sunt mereu intre cu capul in nori si cu picioarele in mocirla. Mereu in oras cu gandul la sate mici. Mereu intre soul si rock. Sunt intre inalt si scund. Sunt intre frumos si hidos. Sunt mereu intre a fi tata, sau copil, intre a fi sot la cap de sotie muribunda si amant in pat de sotie furibunda. Sunt angajatul loial care isi poate arunca intr-o zi in valuri cardul, telefonul si cartea de munca. Sunt brasovean in Bucuresti. Manac cu lacomie ce n-am putut manca in post. Sunt intre abstinenta si moarte. Mereu intre o femeie, doua femei, trei femei, cate-vrei femei. Intre sadic si masochist. Intre prieten si dusman. Intre intelectual si carcotas. Sunt mereu intre golan si erudit. Intre zambet intelegator si injuratura grea si gratuita. Sunt mereu intre ras si plans, intre bucurie, tristete si nervi. Sunt intre enervant si tacut. Intre ciudat de normal si normal de ciudat. Sunt mereu intre viol si fuga. Ba chiar intre Beethoven si Parazitii. Sunt intre capitalism feroce si anarhie totala. Sunt intre plaja fierbinte si munte statornic. By the way, sunt hot si cool. Sunt porc si baiat bun. mereu intre tanar si intelept. Dar mereu intre prost gramada si inteligent cu varf si indesat. Niciodata bogat dar niciodata sarac. Bun la suflet, nebun de legat. Prea sigur pe timiditatea mea. Cred Doamne, ajuta necredintei mele. Mereu prizonierul libertatii, mint cu adevaruri care joaca roluri. Sunt mereu intre. Deci sunt mereu in centru. Deci niciodata sus. Inca.

sunt iulminata.

astazi am aflat ceva ce nu credeam ca o sa aflu vreodata.

in green hours, un barman mi’a spus un adevar absolut si ultim, sub o umbrela verde de heineken.
mi’a spus asa: diferenta dintre o sticla si un draft e aceasi ca si dintre un draft si o sticla.

cred ca nu mai are rost sa citim filosofie. sau sa asteptam anu’ 2012 cu sufletul la gura.
discutii despre existenta lui dumenezeu?
sa fim seriosi.

diferenta dintre moarte si viata e aceasi ca dintre viata si moarte.
azi esti, maine nu.

leapsa muzicala.

am primit o leapsa muzicala de la olga. si mi’am zis, ca din moment ce sistemul bipartidist va ramane ceva vreme sistem bipartidist, pe cand lista mea din winamp va creste si se va dezolta, ia hai sa fac si eu treaba asta.

si pentru ca la top cautari e “copii citind”, am zis sa dau ocazia oamenilor sa gaseasca si copii ascultand muzica.

1.Cum te simţi azi?

N.O.H.A - Pijama
(hehe, mi’am luat niste pijamale mishto, asa purple like, cred ca inca mai au repercursiuni :). si la cat am zacut in pat, nici nu’i de mirare.)

2.Vei ajunge departe în viaţă?

Blonde Redhead - Melody.
She knows I can’t read
She knows I can’t write
But these are the letters from melody
Show me how to read
Show me how to write
These are the things you can do for me

Why did you kill that poor old man, melody
Why did you kill that poor old man, melody
She said, “He was never good to me”
She said, “He was never kind to me”.

3.Cum te văd prietenii?

Urma - Slide.
( I’ll be the smiling one, asa zice un vers.)

4.Te vei căsători?

Coldplay - Trouble.
(hopa, hopa. )

5.Care e “tematica” prietenului tău cel mai bun?

Portishead - All my sins.
(ma abtin )

6.Care e povestea vieţii tale ?

Nouvelle Vague - Teenage Kicks.
(o da, de’aici s’or dezlantuit toate )

7.Cum au fost anii de liceu ?

Byron - Watercolour.

wondering why
ash surrounds me
but your smile is alive in the frame of my heart
(aaaaaaaaw, makes my heart melt.)

8.Ce mai poţi obţine de la viaţă în continuare?

Incubus - Deep Inside Ego.
(atat!)

9.Care e cel mai grozav lucru despre prietenii tăi?

Kulur Shock- Mustafa.
(inca rad.)

10.Ce se va găsi în magazine in acest weekend ?

no,asta da intrebare grea.
Byron - Forbidden Drama.
(ca de obicei, as adauga

11.Ce cântec te descrie?

AAAAAAAAAAAAAAAAA! sunt socata.
Travka - Apartamentul 77.
clar ii semn, de la dumnezo :p

12.Ce cântec îi descrie pe bunicii tăi?

alta intrebare plina de suspans.
Placebo - hang on to your IQ. lol.

13.Cum îţi merge viaţa?

Ab4 - Casual Dreams
Is this another,is this another
Is this another game of mind
Bounded by something,I don’t fear
Don’t want to untie this
I want to get near
Near you hear,or better,near you there
As long as together it simply doesn’t care

14.Ce cântec îţi vor cânta la înmormântare ?

Kumm - One life left.
hahahahhahahahahahahhahahahaha.

15.Cum te vede lumea?

Anathema - The silen enigma.
( oh, i;’m blushing).

16.Vei avea o viaţă fericită?

Doors - Love street.
(aaaaaw, shee lives on looove street pam-pam)

17.Ce cred de fapt prietenii tăi despre tine?

Nicu Alifantis - Ce bine ca esti.
(jaja)

18.Râvneşte lumea în secret, după tine

Pear Jam - Last kiss.
(that makes me smile)

19.Cum poţi fi fericit, de unul singur?

Bonobo - The plug.
(neelucidat.)

20.Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?

Smashing Pumpkins - Apples and Oranges.
( portocale, mai ales

dau mai departe : anne , carmen , silvia, dragos si missia.