oamenii atenteaza la starea mea de calm.
saptamana asta a fost saptamana discutiilor despre viata. despre scoala, dragoste si alte lucruri care ne stau in calea spre fericire. cica.
incep o discutie, si discutia degenereaza intr’o intreaga dezbatere. oameni care nu vor sa stie ce gandesti, ci vor sa te combata cu argumente, cercetari, citate, ziare, filme sau experiente de viata. asa ca, atunci cand iti postezi pe tava o parere, majoritatea oamenilor se’nfrupta din ea, ca apoi sa ti’o scuipe in fata.
si’atunci, pentru a 2a oara in acest an, am avut din nou revelatia ca
toata viata o sa fie un mare seminar.
am terminat flori pentru algernon. am carat cartea asta dupa mine de vreo 2 saptamanai, aproape peste tot, m’am urcat in metrouri gresite, am incurcat orele intre ele, nu am invatat pentru ceva partiale, nu am fost atenta la ce vorbeau oamenii de langa mine, nu am fost atenta la oameni in general, m’am adancit in cartea asta asa mult, incat, azi dimineata, trezita pe la 11 jumate (cu un somn de la 4), am terminat’o, cu ochii obositi, cearcane dureroase si o stare de tampenie latenta.
si cum orice carte buna pe care o termini iti lasa o dara de regret, cartea asta m’a intristat si m’a fascinat intr’o masura ciudata, transmitandu’mi cinismul si blazarea lui charile, dar si frica si raceala fata de oameni. adaugand toate astea la 3saptamani de oboseala si lipsa de somn, a iesit un fel de ostilitate fata de oricine care nu e de acord cu mine. (i’m not hostile, i’m annoyed
)
“Nothing in our minds is ever really gone. The operation had covered him over with a veneer of education and culture, but emotionally he was there–watching and waiting.”
- Daniel Keyes, Flowers for Algernon
in speranta (purului) sentiment al regretului, sper doar ca sa pot sa trec de tabara cealalta, de seara trecuta. de caldura din suburbia, de zambetele lui george si franturile alea de ganduri fumate, de drumul pe strada 11 iunie (strada pe care am ajuns dintr’o intamplare, in iarna), de oamenii care dansau bucurosi, de melodiile cantate in drum spre casa, si de mizeria primitoare din camera 311.
zambetul tauuuu, nu e ca zambetul meu.
gandim diferiiiiiiiit, iubim diferit.






