run shot

acu vreo doua luni ziceam ca e fain sa boschetaresti, mai ales vara.
and shit, de’acum incolo s’au deschis orizonturile.

zilele astea, au fost atat de aiuristice, incat nici farama aia de certiutudine pe care o aveam, asa, acolo, nu mai e. WTF?! mi’am dat seama acum ceva timp ca penibilu’ e esenta vietii. daca nu ti se intampla tie, li se intampla altora cu siguranta. nu trece o zi fara penibil. e inevitabil, zace’n noi toti.
fiecare e propriul proprietar de penibil.

cineva zicea ca daca tot e sa’mi incep propriul sistem filosofic, ar fi bine sa aiba un nume apropiat de origini.
asa ca, am sa’l numesc neoardelenismul. iar primul pas l’am facut deja, cu descoperirea de esente.

cu tot stressul din sesiunea asta, cu toate esuarile de a incerca sa fac ceva bine cap-coada, cu toate starpirile potentate, cu toate discutiile cu noaptea’n cap, cu toate hainele noi care inca mai zac in dulap, cu toate orele pierdute pe net, cu toti oamenii pe care nu i’am cunoscut, cu toate concertele pline de versuri cunoscute, cu toate noptile hormonate de prin cluburile mondene, cu toate cacaturile din jur, si cu toate frumusetile ascunse, i can proudly say ca am trecut peste primu’ an universitar cu cel mai mare entuziasm, cu cearcane mai adanci, plamani mai neplamanii, neuroni in minus si multe happy thoughts.

 

you, chipmunk, you.

ma transform pe zi ce trece intr-un dramatic chipmunk. cannot stop it.
hunedoara vazuta de pe geam e ca un fel de muzeu cu tablouri obscure, la care trebe sa te uiti ca sa faci impresie buna. pe’afara copii striga de zor “maaaaamiii”, sufucient de mult incat sa te enerveze, suficinet de mult incat sa’mi aduc aminte ca, in putinele dati cand iesem in fata blocului cu niste copii a caror soarta si nume nimeni nu le mai stie, faceam si eu acest lucru marsav si sadic.

te postezi in fata blocului (stiind ca numa’ pe scara ta se afla intre 3 si 5 mame) si incepi sa strigi, in grade evolutive de tzipat, “ma-ma!”. regula nr 1. – niciodata sa nu’i zici pe nume.
si astepti asa, in timp ce tzipi cum de pe la vreo 4 ferestre se deschid geamurile si apar alte mame – but that’s the fun of it, mai ales daca se intampla sincron, oh that filthy delight.
dupa ce urlii asa mult, incat mai ies si tati, studenti in sesiune sau mai latra vreun caine de la 3, poti sa pui o intrebare fara nicio logica mamei tale, de gen’ ” maaaamiiii, ce faci?”

aah, cata satisfactie dom’le la numa’ 5-6 ani. pe’atunci te remarci in cartier, nu’ la batranete.

trecand peste, anne m’a avertizat ca am speriat’o acu’ cateva seri ca vorbeam un fel de greaco-slavono-dacica in somn, foarte cursiv si un pic mai raspicat. asa ca am concluzionat ca strabunii vor sa comunice ceva important si m’au ales pe mine ca P.R al istoriei. it’s a tough job, but somebody’s gotta do it. (aaaa cate clisee, gata!).

in concluzie, dragi cititori care de 2 saptamani cautati UMBRELA VERDE si pe BOGDAN THEODOR OLTEANU pot decat sa va spun ca….

titlu-less.

Vreau sa fiu mai bun…sa nu ma mai ascund dupa degete si sa iubesc mai mult chiar daca fericirea asta a noastra nu se reduce pana la urma decat la zeci, sute si mii de secunde foarte puternice. Vreau sa respir mai mult, mai adanc, mai curat. Vreau sa vad Africa, Asia, America, Australia si la sfarsit sa ajung si pe la Polul Nord, poate mai prind vreun urs alb in viata.

Vreau sa simt Romania cu tot ce are ea mai bun…cu vreo trei milioane de oameni care inca mai vorbesc frumos si nu s’au uitat pe ei. Vreau ca macar o zi sa nu mai circule nici o masina prin Bucuresti. Vreau sa nu mai simt ca stau intr’o gara. Vreau sa invat, vreau sa cunosc, vreau sa’i fac pe cei de langa mine sa zambeasca, pentru ca daca vreau pot sa fac asta.

Vreau sa vreau mai mult. Vreau sa nu mi se mai para ca vreau prea mult, pentru ca vreau totul. Vreau sa zbor. Vreau sa am timp de vise. Vreau sa fiu in orice clipa unde vreau eu. Vreau sa fiu mai destept.

Vreau sa spun nu, cand simt. Vreau sa spun da, cand trebuie. Cand trebuie? Cand vreau cu adevarat.

Vreau sa nu mai fiu controlat, inseriat, incadrat…Vreau mai mult. Vreau ca totul sa fie mai mult decat posibil…Vreau imposibilul. Vreau sa fiu ceea ce sunt.

Vreau sa cant. Vreau Travka. Vreau o tigara…pfuu…vreau sa ma las de fumat.

G. G.