the number 23. 23 iulie.

toti aia care nu au fost la metallica, pe 23 in bucuresti, au ratat unu’ din cele mai faine concerte la care si’ar fi putut vreodata imagina ca merg. si pe langa asta, au ratat metallica.

am ajuns la 3 in bucuresti, cu un tren in care trei sferturi din oameni erau cu tricouri cu metallica. in brasov, cand s’a oprit trenu’ am avut impresia ca’s deja pe stadion, la cata lume era pe peron. la un moment dat, un batranel din compartiment a zis ceva de genu’ “doamne sfinte, e vreo revolutie?”

la 4 si 20 eram pe stadion.
cea mai mare frustrare a fost un om cu o plerina albastra, care din cand in cand si’o mai scotea la iveala, blocandu’mi mie vederea la the sword.
pe scurt:
- in viata mea n’am mai fost atat de uda, de leoarca, de cineva-sa-stoarca-toata-apa-asta-din-mine. m’a plouat de la 4jumate pana pe la 7, si de la 8 pana la 11, incontinuu. nu tu haine impermeabile, nu tu pelerina, umbrela sau ciolofan. o bluza gri, pufoasa, cu o gluga in care s’a adunat apa.
- mi’a fost un frig infernal, but still, o doamna la vreo 30-40 de ani mi’a oferit “canadiana” ei (whatever that is) si’am reusit sa povestesc cu ea o gramada de chestii, impresii de pe la concerte. doamna avea tricou cu coma, fuma kent si a reusit sa se strecoare cu o umbrela genu’ anii 80′.
- am urlat, am cantat, am dansat cat am putut, in spatiu’ ala minuscul. m’am emotionat, m’am bucurat, m’am mirat la flacarile de pe scena, mi’am retrait anii adolescentei pe one, fade to black si sanitarium, mi’am adus aminte de noptile din retro cu nothing else matters, m’am simtit plina de mine la so fucking what, si m’am alaturat vocilor sin stanga mea care urlau din toti acinii pulmonari seeeeeek and destroooy !
- un tip de langa, tzipa “vai de plm mea, chiar ei is” si cam asta era si starea generala de peste tot, ne holbam la astia, nu ne venea sa credem. atatea concerte cu ei am vazut, atatea melodii ascultate, incat parea totu’ ireal.
- un tip zicea in fata unei camere de filmat ca el i’a cunoscut pe astia de la metallica. reporterul intreaba, pai si cum sunt? “sunt foarte, foarte, foarte, foarte oameni”. no shit now:)
- cineva se plangea de boxe. de’si bagau chitarile intr’un mini ipod si cantau de’acolo, tot mi se parea genial. sa fi plouat acid, couldn’t care less.
- yeeeaaah-urile si ye-heeea-urile, n’au lipsit deloc, ba au fost chiar din belsug, si una mica la nothing else matters, hihihi.
- o alta remarca culeasa pe drum, “plm a fost mirific” ) care mi se pare ca subliniaza cel mai bine orice concluzie, de’atunci.

pana’n septembrie, iata niste poze de pe site’ul lor.

yeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah !

go forward in reverse

m’am uitat la un film lacrimogen, m’am intristat. nu inteleg de ce se mai fac filme lacrimogene si cu sfarsit trist. adica se merita un sfarsit cat de cat okay, dupa ce 2 ore te tot deprimi. asa ceva nu este posibil.
cand eram mica, la fiecare scena plina de violenta sau plina de scene de taiere, vedeam palma lu’ taica’meo circa 3-4minute, si cand reveneam la film, totu’ era bine. acuma, dintr’o placere sadica, am inceput sa ma uit la filme care mai de care mai dureroase, sau cel putin filme care sa te scoata din starea ta de spirit si sa te bage marsav in alta.
cum e into the wild. cu eddie vedder pe fundal, cu tot visu’ american in spate, si cu toate senzatiile alea de drum deschis, cu orizontu’n fata, si that sweet sweet freedom, ca pana la urma sa ajungi sa mori inghetat, intoxicat de ierburi, zgaindu’te la soare.
du’te si bea un suc dup’aia. fumeaza o tigara, vorbind despre nimicuri.
wtf.
m’am astupat cu friends. asta se intampla numa’ vara, cand ai prea mult timp liber si n’ai cu ce sa’l umpli, cel putin la fel de interesant ca aia din serial. un serial care are o viata mai activa decat a ta.
stai asa, vorbeste hunedoara din mine. am ajuns de o zi, si am inceput cu din’astea.
ooh, filmu’ vietii.

intr’o trecere foarte logica de la filmul al caruit titlu nu o sa’l mentionez, la ce s’a intamplat la b’est, pot sa spun ca munca de voluntar e cea mai tare munca ever. eu am fost insarcinata sa car apa la staff, la aia de la security, oamenii de la scena si asa mai departe. bucuria de a da apa plata pe 40j de grade e la fel de comparabila cu un gest fain pe care nu’l vede nimeni, dar tu stii ca l’ai facut.
si’apoi UNKLE, cu ajutorul carora am transpirat de cat am dansat, si mi’am ragusit vocea pe burn my shadow – melodia totem, melodia cu care ma taram prin bucuresti de la aurel vlaicu (statia de metrou cu iz de piata de legume) pana in romana (statia de metrou cu peronul prea ingust ca sa treaca doi oameni consecutiv pe’acolo, expre facut sa’ti doresti sa aluneci). UNKLE pe o scena intre atatia oameni te face sa te simti tanar frumos si toate cliseele de film de pro tv, pe care atat de mult le dispretuiesti, dar totodata, o data simtite sa ti se urce la cap. UNKLE a fost unu’ din cele mai frumoase concerte la care am fost vreodata. am zambit ca un autist la vederea unei acadele. ca la un psihopat la culoarea verde. ca o maimuta in fata unor oameni. sau zambetele alea idioate de oameni beti, pe care nimeni nu le intelege. a fost o chestie de moment, care mi’a dat o energie incredibila. un fel de…muzica sferelor.
la alanis m’am cam plictisit, si la NOUVELLE VAGUE a fost un show foarte interesant, cu una din soliste extrem de lasciva. de franceza, de frumoasa, de artistica, de vie, de voce pana in strafunduri. mi’a placut ce am vazut, cantand in cor cu lumea boema de’acolo. a fost ceva la care nu m’am asteptat, zic de lumea prezenta si de libertatea de miscare si non’salanta artistica pe care o au oamenii aia. am vaga impresie ca astia o sa mai vina pe la noi.
silent disco, alt loc in care am stagnat mult si bine, mi se pare genial locu’, cu plin de lume buna, miscari de dans care mai de care, lume in largu’ ei, o chestie foarte inventiva si foarte populata. m’a convenit b’estu de anul asta. am avut impresia ca fac parte la o mare chestie, la ceva la care nu visam acu’ nu-mai-stiu-cati-ani, cand auzeam ca unii’-altii canta prin ungaria sau cehia, cu speranta ca poate poate o sa’i vad si eu in viata asta.

in semn de incheiere si de..dance me ’till the end of summer,

Be it no concern
Point of no return
Go forward in reverse

This I will recall
Everytime I fall

Setting forth in the universe

Out here, realigned
A planet out of sight

Nature drunk and high
Ahh-oohhh

Setting forth in the universe