le vent nous portera

mi’am zis ca trebuie sa’mi fac putin timp sa scriu vreo doua intamplari pe’aici, intamplari la limita absurdului – ca de obicei. in ultima saptamana de facultate, iti aduci aminte ca ai de recuperat seminarii, ca nu ai proiecte predate, ca s’ar putea sa ai niste absente, ca in miercurea aia ai fost la curs, da’..te’ai plictisit sa astepti 10 min dupa profesor si’ai plecat. si..s’a cam tinut.

asa ca, in zilele astea s’au estompat multe lucruri, asa cu varf si indesat (ca la expozitiile astea de cadorui unde pe o tablita mica is peste 200 de perechi de cercei, ca sa te deruteze, sa te faca sa vrei mai mult), s’au adunat si umbla pe dupa mine, urmarindu’mi somnu’ si momentele de mi-s-a-blocat-privirea-da-imi-place.

so so so, luni la un seminar, fiindca era multa galagie (intr-o sala in care incap 20j de oameni, eram peste 50) domnu’ seminarist l’a trimis pe’un coleg la tabla sa scrie definitia linistii. eu stateam pe’o catedra, “ca o virgula”(cum imi spunea maica’mea cand ma cocoseam), incercand sa’mi tin ochii deschisi ( cu o seara inistasem sa ma uit la paris je t’aime si sa’mi doresc, sa vreau vreau vreau si eu sa… fac un scurt-metraj, sa traiesc macar o chestie din scurt-metrajele alea, sa vad parisu’, sa ma ridic din pat si sa cutreier bucurestiu’, sau alte ganduri care’ti vin in toiu’ noptii cat stai in pat si pierzi vremea indobitocindu’te). acum, senzatia de somn de 2-4 ore intr’o noapte e echivalenta cu un mic fum dintr’un jiji, si stiti cum se misca totu’ si cum toate lucrurile isi arata proprietatile semi-gelationase (?) in jurul tau. ei bine, pe fundalu’ de nesomn si lipsa totala de interes, in timp ce se discuta despre alegeri rationale in politica si eu incercam sa vad cum poate sa’mi alunece privirea dintr’un punct fix, cineva scria definitia linistii pe tabla.

nu stiu exact ce a scris, oricum o mare porcarie. si asa’mi doresc sa fi scris eu frumos pe tabla, putin incliniat, cu niste litere rotunde linistea este atunci cand eu tac.

ma rog, asta ar fi lasat o mare sfera de aplicabilitate, cum ii ziceam si lu’ alin dup’aia. adica, de exemplu, ptr misogini…linistea este atunci cand femeile tac. ati prins ideea, nu?

dar, nah..nu mi s’a dat aceasta ocazie. in schimb am auzit azi un schimb de replici la care m’am gandit dup’aia, in drum spre camin, asa o bucata de timp. sa povestesc.
langa caminul meu e un liceu de aviatie (dada am mai tot zis asta) si mai tot timpu’ e plin de copii. nimic nou so far. doar ca azi, in fatza mea mergea un individ (la vreo 16-17ani asa) cu niste skate shuzi noi nouti, din’aia negri cu o talpa impecabila, niste raiati negri ca pana corbului, un palton la care m’am uitat putin cu invidie, o caciula neagra din’aia cum au toti, mai lalaie la spate si’o tigara in mana. so far so good. individu’ se intalneste la un colt cu niste cocalari (de top as adauga) si’astia toti mirati, ca “baaa gioni ce’ai patit mah?”. la care individu’ raspunde:
“frate, de azi m’am facut rocker!”.

astfel, cu permisiunea dvs, de maine (ca azi a cam trecut) ma voi face si eu ceva, dar ca problema e ca nu stiu exact ce. asa ca astept niste sugestii ceva.

meanwhile, am ramas cu winampu’ blocat pe aceleasi 3-4 acorduri vreo 10min. nu va recomand, pentru ca o sa capete o dimensiune spatialo-temporara incredibila, de parca si vocile alea de pe hol vorbeau in aceleasi 3-4 cuvinte repetat, repetat, reperat.

asta asa, in ideea transformarii timpului in spatiu.

don’t get any big ideas.

cineva a cautat aici date despre cum au trait sirenele. ma induioseaza si totodata ma fascineaza oamenii care mai cauta astfel de lucruri pe google. e ca si cum ai cauta niste solzi de peste intr’un second hand. sau unghile taiate a unor zeitati la tine’n birou. ar fi cazu’ sa ma opresc aici.

zilele astea semi-tomnatice, semi-cetoase, incarcate cu un vag iz de sarbatori dintr’o alta viata, m’au dat pe spate. e un aer ciudat in bucuresti, se simte ceva plutind, e ca linistea dinaintea furtunii. si in toate drumurile facute cu lipsa de interes tipicara al oricarui om care traieste aici, imi dau seama ca ma aflu – metafizic vorbind hehe – on thin ice. si nu e gheata aia faina din eternal sunshine of the spotless mind, pe care poti sa te’ntinzi si sa te uiti tamp la stele, e mai degraba o gheata subtire care e gata sa se rupa la orice respiratie. si nu’ndraznesc sa fac nimic. da’ nimic. sunt blocata, oarecum de mine, cu vointa mea, din vointa mea, da’ zau, zau acum nu e vina mea.

acuma, recunosc lipsa de interes tipicara al oricarui om care traieste aici, vis-a-vis de mijloacele de transport in comun, inghesuiala din ratb-uri, traficul greu, poluarea fonica pe trecerea de pietoni, afisele electorale suspendate ala’n'dala, miscarea lenta de la cozile de supermarket, mancarea scumpa si aerul rece s’au transpus si’n alte domenii, cu precadere spre facultate, careia ii acord o atentie din ce in ce mai scazuta si ma trezesc citind pe sub banca beletrisme, cum faceam pe la orele de chimie, in liceu.

de unde ideea asta ca totu’ e o etapa? si ca dupa etapa aia vine alta?

mi’am promis ca fac un mic manual de intrebuintare a vietii. si zau, de n’o sa ma apuc. unele lucruri trebuie spuse pe nume, inca din bancile pubertatii cand mintea’ti fuge la seri minunate intr’un oras mare si strain. si vreau aici ca introduc anumite zicatori, proverbe si expresii utile’n toate situatiile scrise mai sus.

de genul ” oameni suntem”. care merge bine cu “la toti ni’i greu”.
sau, preferatea mea : “sa ne fie bine la toti”.
si “pus in fata faptului implinit”. ( cum a fost cuza, la marea unire. cu o mainile’n buzunar, tragandu’si mucii si cu sprancenele aduse’n sus. )
sa nu uitam de “chipurile”, un alt must.
si apelative de gen “dom’le”, “hai numa’ hai”, “domnisoara” si “ia uitati’va”, care merg bine intr’o converatie.
cu conditia sa mai exista cate un “deci” din cand in cand.
era sa uit de “viata asta trista, plina de umor”.

acestea fiind spuse, ma voi retrage in vagauna asta de camera, ca o adevarata entitate ce sunt.
meanwhile, ca sa nu se mai simta clujenii atat de speciali, ptr cunoscatori :

Se spune ca cel mai simplu mod de a te linisti si a-ti gasi pacea
interioara este sa privesti o lumanare. Imaginati-va cum v-ati simti
sa aveti in jur 8000 de lumanari… Prin Festivalul Luminii se doreste
redescoperirea valorilor neglijate de societatea contemporana. Cum se
va face acest lucru? Se vor amplasa pe aleea principala a parcului
Carol din Bucuresti nu mai putin de 8000 de lumanari in gulgute. Orice
locuitor al capitalei poate fi participant, singura regula pe care
organizatorii o impun este sa nu se foloseasca blitzul aparatului de
fotografiat.

Locatia aleasa de este aleea principala din parcul Carol (langa statia
de metrou Tineretului) . Lumanarile vor fi aprinse incepand cu ora
18:00 si vor arde timp de aproape trei ore. In spatele acestui
eveniment sta Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei” (ONCR).
Fondurile necesare au provenit din campania de blogvertising
organizata de clickio.ro in toamna anului 2007. In cadrul acestui
concurs, ONCR a primit cele mai multe voturi, suma castigata fiind
oferita de www.marketonline. ro.

ne vedem acolo!