edit

am scris acest editorial pentru ziarul din snspa din care fac parte.

hm.

 

Haideti sa alegem.

 

„ Cand ne nastem, cand venim pe aceasta lume, este ca si cum am fi semnat un contract pentru tot restul vietii noastre, dar vine o zi cand ajungem sa ne intrebam, oare cine a semnat in numele nostru[1]”.

 

In Romania se intampla lucruri ciudate. Se intampla alegerile prezidentiale. Iar de cand au demarat, ma aflu – aproape zilnic -  in anumite dileme de ordin politic pe care nu mi le-am pus vreodata pana acum. Ma surprind reflectand la bicameralismul Parlamentului, al unui referendum pe post de exit-poll la nivel national si nu in ultimul rand la umanitatea pe care o afiseaza, la televizor, diverse figuri caricaturizate ce au iesit sa testeze democratia.
Ma intreb ce pictor celebru a venit la Cotroceni si cat oare domniile lor au de gand sa isi pasteze portretele de Dorian Grey in subsolurile Parlamentului.

Intreg acest mecanism gripat si el de virusi de ordine animalica – si-a cam pierdut sensul logic si crono-logic al mecanismelor sale. De ce in Romania nu se mai voteaza ca simplu act civic al cetateanului? De ce stampila se vrea a fi o arma letala si nu un instrument de validare? De ce votam negativ si mai ales, de ce vrem sa nu-i mai vedem pe acesti oameni niciodata – macar 4-5 ani de zile Ne-am omorat presedintele in ziua de Craciun, iar acum de Sfantul Nicolae vrem sa schimbam infatisarea intregului sistem. Sarbatorile nu ne incalzesc, ci ne intarata.Vrem un presedinte nou, care eventual sa tina o Camera intr-o palma si pe noi toti in cealalta. Vrem un presdinte care sa faca echilibristica politica.
Intrebarile mele nu se opresc aici. Ma intreb, printre altele cum se poate ca un guvern demis – si eventual inca doua guverne stafie – sa poata face acest referendum de care aminteam mai devreme. Guvernul demis se ocupa doar de administrarea publica a ceea ce a mai ramas din treburile publice care nu au fost oprite din cauza gripei, a lipsei banilor, a protestelor si al campaniilor electorale; nicidecum nu are drept de initiativa legislativa. El functioneaza pe ordonante de urgenta, domnilor. De ce sa nu ne imprumutam de la FMI mai degraba? De ce sa nu incercam sa potolim bugetarii, fermierii, metrorexistii din proteste? Nu putem sa cumparam mai repede vaccinurile anti-gripa? De ce tocmai facem un referendum daca intr-adevar mai avem puterea de a face ceva.

Se tinteste sus, asta este cat se poate de clar. Au trecut 20 de ani de la revolutie si noi nu ne-am oprit din revolutionare. Schimbam premieri, schimbam parlamente, schimbam votul, ne schimbam intre noi. Ne schimbam chiar si identitatea. Admiratorii din toate colturile tarii isi fac vocile auzite, arunca ode de lauda pe la radiouri si televiziuni, in numele democratiei – unde ni se spune ca putem sa fim cine vrem noi sa fim.
Iar acesti oameni de indruma la un salt general „Hai Romania”, la bunul simt de a ne da la o parte, si la un tricolor rosiatic ca pe vremurile bune. In 4-5 ani – ne asigura ei -  totul va fi bine. Iar dupa aceasta perioada furtunoasa, linistea unor zile cu soare ne va bucura alegerile facute, ne vom etala stampila din spatele buletinului de cate ori va fi nevoie.

Ca sa inchei intr-o masura optimista, le-as recomanda – de data aceasta alegatorilor – dar si domnilor candidati care sunt la randul lor alegatori, o carte numita „Eseu despre luciditate” a preacunoscutului Jose Saramago. Lectura placuta domnii mei si ne vedem diseara la televizor!

 

---

[1] Jose Saramago, “Eseu despre luciditate”

my soul, my self-esteem. a dollar at a time.

 

a mai cazut o stea de pe cer.

mi-am vandut sufletul unei corporatii multinationale pana in martie 2010.

 

ceva deosebit

berghain

deci este fascinant ce se intampla in lumea aceasta in care ne aflam noi.

si anume:

Touted by many as the best club in Berlin, Berghain is definitely not for asthmatic, weedy types who were always trying to skip gym.

The beats are relentless, the atmosphere hedonistic… And the crowd? Well you’re never quite sure if the menacing, bare-chested toyboys are scowling at you, or eyeing you up. Upstairs in the Panorama bar, things are very slightly more civilized – but not much. A friendly crowd processes packets of chemicals into buckets of sweat way into the following day!

si acum, comentariile:

“We had to queue for 35 minutes, my friend Jody tried to explain to the bouncer that he needed to go to the bathroom, but the bouncer was very unhelpful. My friend Jody ended up soiling his pants. All very stressful experience. “

“We queued for 35 minutes and didn’t get in. The bouncer made my friend Fraser cry. On the plus side the beers while you are waiting are cheap!”

“I forgot to put my rating to 5 out of 5. It always the ones who couldn’t get in who hate the place. The door policy is not racist as one of my friends who was with us is not white and actually non of us spoke one word of German. Leave your bad attitude at home and you’ll get in! It was so much fun! Almost zero queing as we were there at midnight. Also they prefer mixed sex couples or very small group, not that they have anything against homosexuals but I saw the doorman turn away 5 guys who were together.”

“The door policy is completely random. Judge for yourself by the number of taxis waiting to take rejected punters away as you stand in the queue (even just after it opens at midnight). We were lucky but I would say about 30 to 40% of people were asked to “step over to the right”…which means ‘you’re not coming in’. The biggest rejections seemed to be for groups of 4 or more, girls, hoodies and under 25s. The club is good but Tresor is much better – unless you’re into gay-sex in dark spaces, filthy unisex toilets and shitty bar staff – in which case queue for Berghain.”

“In a nutshell, I didn’think it would live up to the hype of being the best club in the world, but it really does. It’s the best and most economically stylish interior of any club i’ve ever been to, it’s like a clean concrete cathedral.”

“Awesome place!! Got turned away the first time (speaking English by the door is not a good idea apparently)… really weird door selection. Next time went with a German friend and kept our mouths shut. Had an amazing time! Once in a lifetime kind of thing…”

“The absloute peak of my entire trip throughout Berlin, Prague, and even Ibiza. Panorama Bar is the best club I have ever been to!!! The atmosphere, the crowd, the music and the VIBE are all off the charts! I was in Berlin for only 3 days celebrating my birthday and I spent close to 24 hours at the club (over two 12 hour sessions).”

please, let me in!

just how long will these days take

waiting for an earthquake

artisti si faze.

http://www.100towatch.ro/

when food is gone

you are my daily meal

http://www.mediafire.com/download.php?njtm4mftkmz

alone, sexy shadow walks at home

I could talk about the myths of Lilith and Cybele, but facts are: I don’t know anything about that; they got nothing to do with the video; I need me some good sleep.

Poni Hoax are an electronic music outfit from Paris. Antibodies is a single released on October 2007 for Tigersushi.

The music video has been directed by Danakil.

.

ia d\’aici.

omg

sa recomand un blog foarte simpatic cu tot felu’ de postere ( se numeste chiar omgposters.com) pe care mi’am pierdut azi o buna bucata din timp. as vrea sa gasesc si eu postere de’astea – din pacate la carturesti au inceput sa bage postere de’alea de pus in wc-urile din barurile de la tara – si singuru record shop pe care’l stiu din bucuresti are niste postere extrem de scumpe.

as vrea sa lipsesc in tot apartamentu’ ala numa’ postere sa aiba iz de high fidelity si sa ma simt mai bine decat la un concert. (cum am zis’o pe asta, of).

meanwhile…de ce the decemberists au astfel de postere si de ce – pentru numele domnului – in aceasta mica tara nu se fac astfel de postere pe care oamenii ca mine pot sa le fure de pe’un gard ceva?

niste fleet foxes

sonic youth

mr bird

black moth super rainbow

ladytron

mudhoney

si unul f simpatic de la arctic monkeys

facts of life

de cateva zile imi pierd vremea pe bloguri de unde descarc in prostie muzica pe care o uit in vreun fisier dubios cu poze din 2007. azi am dat peste lazyboy – care nu e cine-stie-ce revelatie, din contra- daar are aceasta melodie simpatica in care insereaza urmatoarele “curiozitati” care – zic eu – sa le las aici ca sa nu mai imi sara lumea in cap de ce vreau sa sterg blogu’ asta.

of.

These are the facts
–from the Lazyboy
-so help me God

Did you know, that 1 out of 4 Americans has appeared on tv?
Did you know, 61% of all hits on the internet are on sex-sites?
Everyday 21 newborn babies will be given to the wrong parents
The average person swallows 8 spiders in a year
Cannabis is the most widely abused drug in the world
The average person laughs 13 times a day
Elvis was originally blond
The average age of first intercourse is 15.3 years old
The average erect penis is 5,2″ long – and 4,2″ circumcised
Eskimoes use refrigerators to keep food from freezing
41% of all people take people with curly hair less seriously
20% of all females have had at least 1 homosexual experience
Did you know, that there is no such thing as an anti-wrinkle-creme?

22% of the time, a pizza will arrive faster that an ambulance in Great Britain
96% of all women have at one time in their life faked an orgasm
3 people die every year, testing if a 9 volt battery works on their tongue
The ‘Guinness Book Of Records’ holds the record for being the most stolen book in public libraries
Butterflies taste with their feet
5% of the population is gay
The worlds best known word is ‘okay’, the second most well-known word is ‘Coca-Cola’
The giraffe can clean its ears with its tongue
Charles Chaplin once won 3rd prize in a ‘Charles Chaplin look-a-like contest’
In 1995 a Japanese trawler sank because a Russian cargo plane dropped a living cow from 30,000 feet
Only one book has been printed in more copies than the Bible – the IKEA-catalogue

1 cigarette takes away five minutes of a person’s life
In 1950 we were 3 billion people on the earth – today we are 6 billion people
‘Donald Duck’ was banned in Finland, because he doesn’t wear pants
74% of all nudist-females are nudists, because their husbands are nudists
More people die from a champagne cork popping, than from poison spiders
21% of all traffic accidents happen because the driver falls asleep
Did you know that originally a danish guy invented the burglar alarm? – unfortunately it got stolen

Amin!

un semn de intrebare

ma gandesc sa’nchid, sau sa sterg blogul asta. da’ nu sunt foarte sigura, asa.

deci ce fac?

daft punk is playing at my house

nu prea mai imi vine sa scriu pe’aici so, as vrea sa dau la ascultat aceasta piesa care e oarecum pe repeat.

later edit: apropo de lamentarile mele de acu vreo 2 posturi or so, i made it kids. m’am mutat

ante tous ojos

am ajuns in sfarsit in hunedoara, dupa atatea luni de absenta. drumu’ a fost lung – si la asta ma refer cand zic ca am facut aproximativ 11 ore cu trenu’ din bucuresti. asta pentru ca in aceasta tara (trista, plina de umor) daca dintr’o pura intamplare incepe sa fulgere si sa ploua, ceva se strica. si anume sinele de tren. un copac cazut pe sine m’a tinut captiva 11 ore pe acelasi scaun, printre straini. intamplarea face sa ma fi uitat la un film cu niste bieti pakistanezi care mergeau spre pakistan au fost arestati de americani si tinuti aproximativ 4 ani inchisi ( pe fundalul razboiului din afghanistan) fara absolut nicio vina. filmul se numeste ‘The Road to Guantanamo’ si eu ma simteam la fel de claustrata in trenu’ ala, cum erau inchisorile astora din cuba.

apropo de filme, m’a impresionat in special ‘Shooting dogs’ ( cu hugh dancy – noua pasiune a mea si a ilincai – cu care ne’am mai uitat si la confessions of a shopaholic – in spiritul devil wears prada, the jane austen book club – un film simpaticut de sambata seara, blood and chocolate -  filmat in bucuresti << chiar mi s’a parut pentru prima oara ca bucurestiul arata foarte bine filmat>> cu iz de twilight, dar mai finut) la modu’ de o lacrima varsata si cateva zile in care m’am simtit cel mai ignorant om pe care’l cunosc. desi toata lumea apreciaza ‘Hotel Rwanda’, mie mi s’a parut shootng dogs mult mai realist si fara scene semi-hollywoodiene.

legat de ignoranta mea, mustrarile de constiinta somnambule nu au ezitat sa apara, astfel incat am visat intr’o buna noapte ca eram la o ora de muzica, la care am aflat, cu surprindere si umilinta ca mai exista o nota muzicala in gama do. acest lucru m’a facut sa’mi pun intrebari de oridnul existential care si’au gasit amurgul sfarsit seara, cand m’am hotarat sa m’apuc de citit, de lecturat, de cercetat si de intrebat in stanga si in dreapta mici curiozitati ale lumii inconjuratoare. era cat pe’aci sa fac un pariu legat de intrarea sua in primul razboi mondial, dar m’am abtinut cu vitejie.

in alta ordine de idei, bestfestu’ a fost asa cam o mare tzeapa. imi pare oarecum rau de oamenii care chiar si’au cumparat bilet(e) avand in vedere ce line-up lame a fost acest an. cateva exceptii, evident au mai salvat onoarea acestui festival – cum ar fi franz ferdinand, care au facut un show foarte simpatic. am apreciat ‘this fire’, dar si ‘dark side of the matinee’ – pe care o fredonam in liceu in perioadele de ‘nimeni-nu-ma-mai-intelege-all-the-girls-i-hate-all-the-boys-i-hate-everyone-i-hate’ etc etc, dar si melodiile de pe ulysess. apoi a mai fost moby – simpatic si cu ac fata de om suferind, tot asa trezind amintiri de la olimpiadele comunicarii pe ‘porcelain’, killersii nu m’au impresionat foarte mult (bine acuma, au avut niste lumini, niste vizualuri si un ditamai K luminat de niste becuri, care era de fapt o orga), doar poate ‘when you were young’ caci, cu rusine in obraji pot spune ca aceasta melodie inca mai trezeste nostalgii de ordin metafizic in mine. white lies au fost simpatici in ploaia aia (cu amintiri din belgia fredonate pe ‘let’s-grow-old-together-and-die-and-the-same-time’) si putin orbital, pe ici pe colo. dar, except franz, festivalu’ asta m’a facut mai mult sa nu fiu acolo decat fizic, dar cu gandu’ in alta parte. cat despre santana, orice ar zice taica’meo, nu avea ce sa caute acolo.punct.

acestea fiind spuse – si bifand categoria ‘a scrie din cand in cand si in spatiu asta’, ma voi duce sa ma plimb pe strazile nemiscate ale acestui oras, printre stafii.

(olga, iti multumesc pentru poza de sus sus, cea mai de sus).

random

n’am mai scris de o gramada de timp. si nu’nteleg de ce. adica nu e ca si cum n’as avea ca sa scriu, ca atatea s’au intamplat si m’am gasit in atatea locuri, cu atatia oameni, dicutand cate ceva, mancand cate ceva, sorbind ceva, uitandu’ma la ceva, scriind ceva, ingrijorandu’ma la ceva, gandindu’ma la ceva, tipand la cineva, zambind la cineva, mergand pe undeva, grabindu’ma undeva, fugind dupa ceva, trecand cate o strada, stand pe un scaun intr’un ratb, stand in picioare, inghesuindu’ma pe undeva, proband ceva, urcand niste scari, coborand altele, impletindu’mi niste fire de par, lovindu’ma intr’un genunchi, neputand dormi, dormind prea bine, tinad pe cineva in brate, tinand ceva in brate, cu capul spre ferastra, alteori cu perna spre usa, spaland ceva, murdarind ceva, ascultand ceva nou, alteori ascultand ceva vechi, mancand ceva dulce, alteori fiindu’mi prea foame, fiindu’mi cald, dup’aia prea frig, dormind intr’un pat, domrind in altul, dormind pe jos, nedormiind, ajungand in locuri frumoase, ratacindu’ma, beand ceva, gustand ceva, mirandu’ma la ceva, dansand pe ceva, cantand pe ceva, stand pe plaja, stand pe asfalt, stand pe un leagan, mergand pe o bicicleta, vaietandu’ma, stresandu’ma, scriind la spatele unui caiet, citind ce’am scris la spatele altor caiete, cu cearcane, fara…

de ce nu mai pot sa scriu cu naturaletea pe care o faceam cand nu se intampla mai nimic?

vreau sa ma mut, vreau sa am o casa a mea, vreau sa fac chestii gospodaresti, vreau sa chem oameni la mine in camera, vreau sa ma cert cu vecinii, vreau sa stau pe un balcon si sa ma uit la ati oameni in casa, vreau sa fac baie in cada, vreau sa platesc taxe, impozite, sa’mi bata in tzevi, sa dau muzica si mai tare,sa vorbesc espre linistea carteirului, sa ma scol la 6 dimineata in zgomote de motor stricat de dacia, vreau sa fac experimente culinare in buctarie, sa am o debara in care sa fie tot timp’ dezordine, un frigider pe care sa lipesc niste post itsuri, vreau sa aspir, sa am perdele colorate, mici chestii de la ikea si sa citesc o carte ceva pe o canapea

of.

wtf.

sambata, in parcarea de la real din deva era concert Boney M.

sa mai scriu, zic.

cel mai greu mi’e sa incep sa scriu, ma rog primele randuri care sa te bage mai apoi in continut. ca, vorba aia, as avea ce sa scriu. de la near death experiences (ca deh, am avut si de’astea) pana la vizitat de tari straine, incercat de arome noi si nah, stiti voi – ce face omu’ de zi cu zi.

faza e ca, in ultimu’ timp m’a luat un fel de ‘andra-trezeste’te-la-realitate-si-fa-ceva-cu-viata-ta’ si na, am tot facut cate ceva. nu mai retin exact daca activitatile astea m’au trezit sau nu la realitate, sau daca mi’au placut sau daca le’am facut de dragu’ de a le face, cert e ca, luna asta iar a trecut cu senzatia eterna de bai, ce repede trece timpu’.

pe scurt, am inceput sa merg din nou cu bicicleta- si sa’mi amintesc cu placere de gimnaziu, cand ieseam si faceam zeci de ture prin hunedoara, alergata de caini sau cazand in genunchi (lucru pe care inca il mai fac cu regularitate, am picioarele unui pusti de 13 ani), mai ales primavara pe langa parcu’ al mai mare din oras. acest sentiment mi’a produs o nespusenzatie de bine, doar ca bucurestiu’ e plin de oameni care au o deosebita placere de a’ti taia calea sau de a se uita urat la tine cand treci pe langa ei. bicicletele de la cicloteque au frana old-school si o improvizatie de claxon, ca’ti fac viata si mai amara decat o aveai inainte. si’acum astia cu ordonantele lor, ma fac sa’mi doresc sa merg si mai mult prin parcuri, numa’ de dragu’ de a ma fugarii cu gardienii lor publici cu tot.

am fost si pe la Next, am zis sa las pe’aici niste dovezi cum ca ar fi festu’, niste poze niste alea-alea, da’ mi se facuse prea lene sa mai ma loghez. fata de anu’ trecut, unde am trait cu ochiu’ lipit de ecranu’ semi-aburit din cinemateca eforie(cu riscu’ de a ma repeta, eu’s genu’ ala de spectator care sta in primele randuri la filme, langa ecran, pana ma dor ochii, dar cu ideea – mai mult sau mai putin inspirata- ca vreau sa fiu primu’ om care asimileaza informatia aia, stiti voi cum se fac mici conexiuni intre public si film, na- eu le caut) anu’ asta frigul de la scala si prezenta a cel putin 3 cafele in sangele meu tanar si ne-experimentat in ale cofeinei, precum si lipsa acuta de mancare m’au facut sa cred ca anu’ trecut a fost putin mai reusit. bine, anul trecut nu am voluntarit, da’ oricum, sa zicem ca si anul asta m’am simtit mai mult decat placut surprinsa la filmele care se mai fac prin lumea asta mare, gandindu-ma de enshpe mii de ori ca si unele chestii prin care trec pot foarte bine fi niste scurt-metraje reusite.

am mai ajuns si in belgia, unde am incremenit. mi se pare cea mai faina tara in care am pus picioru’. si flandra si valonia, desi diferite intre ele ca populatie, obiceiuri si sight-seeing, mi’au placut la fel de mult. adica boemia valoniei cu izu’ frantuzesc si oamenii tolaniti la soare, pe iarba prin orasele cu turnuri si catedrale, da’ si flandra cu orasele ei mici si organizate, au reusit in vreo 8 zile de stat sa’mi alimenteze pofta de a umbla hai-hui, asa destination-less cel mai mult mi’a placut ca in fiecare zi am fost in alt oras, astfel incat am reusit sa vizitez brugges-ul – which, by the way, e cel mai ireal loc in care am fost pana acum, bruxelles-ul – unde m’am simtit fooarte bine, perindandu’ma printre toate stradutele si locurile, kortreijk -unde sta andrei, tournai- unde e elena, antwerp- care mi’a placut mult -pe o straduta repetau niste oamenii intr’un un apartament, se auzeau niste acorduri lenese de bas, charleroi-in care am stat multe ore in aeroport, pentru ca evident avionu’ spre bucuresti avea intarziere, gent – unde am fost la un concert de jazz, intr’un pub foarte simpatic, maastricht- asta e in olanda, dada tratatu’ de la maastricht cu UE si alea alea, unde n’am vazut prea multe, daca ma’ntelegeti. per total, a fost una din cele mai reusite excursii pe care le’am facut in ultimii ani, si abia astept sa mai merg, pentru

bere – cu enshpe mii de arome, dintre care am degustat caramel, banane si cirese
ciocolata- din care am degustat multe, poate prea multe bomboane
franceza – pe care imi propun sa o invat
olandeza- pe care din nou, imi propun sa o invat
oameni, vietati si animale – care sunt de o mie de ori mai faine decat oamenii, vietatiile si animalele de aici
casele, cladirile, acoperisurile – pe care am mai stat, mancarea, zilele alea cu soare si zilele alea cu nori,the whole thing.

dar, venirea in bucuresti m’a adus cu picioarele pe pamant, la olimpiadele comunicarii, unde am intalnit un juriu care m’a enervat si m’a intristat pana in adancul strafundului intrupat (sau asa ceva). in afara de dl psatta, care e un domn in ale advertisingului, ceilalti doi membri – a caror nume n’are sens sa le scriu, au fost sub orice critica. o domnisoara care m’a intrebat daca semaforu’ e simbol romanesc, un domn care crede ca jud tulcea e de fapt toata dobrogea – cu tot cu mangalia si constanta si – colac peste pupaza – cum s’ar zice, intreruperile extrem de haotice la fiecare propozitie a acestor oameni m’au facut sa’mi doresc sa nu prea am – acum sau in viitorul apropiat- de’a face cu oamenii care lucreaza in advertising, cel putin pana mai am putina coloana vertebrala si vreo 2-3 neuroni in acest cap al meu.

asa ca am plecat de’acolo semi-scarbiti si cu mandria de loc 2 de anu’ trecut. cum ar zice – cine zice treburi de’astea in general- fuck them, noi sa fim sanatosi si creartivi.

acestea fiind spuse, traiasca produsele fabricate in romania, cu romania cu tot!

(ah, maine de la 12 e super-conferinta la OC, la palatul parlamentului. cu BTO si Naumovici. Recomand cu caldura prezenta in sala).

knock knock.

[doors in portugal -deepkitsch.deviantart.com ]

vorbeam zilele astea cu olga despre tot felul de oameni cu care fie ca vrem, fie ca nu, intram in contact zilnic. iar eu, ca de obicei m’am gandit sa fac o mare metafora din care eu sa inteleg clar la cine ma refer, iar ea sa zambeasca prieteneste la incercarile mele de a vorbi metaforic.

so here i go.
am zis, asa dupa mintea mea, ca unii oameni sunt ca niste usi turnate – din’alea rotunde care se invart permanent de fiecare data cand vrei sa intri intr’un supermarket mare, o banca, sau holul unei cladiri care se respecta.
mi’au placut intotdeauna metaforele legate de usi – si nu ratam niciun eseu la engleza in care sa bag cel putin vreo doua citate legate de usi.
dintre cele mai frecvente care se potriveau cu orice tema si care erau exemplare intr’un for and against essay, sau intr’unul de opinie personala era “There are things known and things unknown, and in between are the doors of perception”, care lasau un mare semn de intrebare si din care cel ce citea putea sa’nteleaga orice, mai putin punctu’ meu de vedere. da’ aparea numele lui’ huxley si toata lumea era multumita.
si ca orice iubitor de muzica cu putin respect de sine, mai mergea si “If the doors of perception were cleansed, every thing will appear to man as it is, infinte” de la dl Blake, de la care Doorsii isi alesesera numele.

n’as putea nicidecum sa ma ridic la rangul acestor oameni, dar totusi mi’am permis sa fac aceasta comparatie intre oameni si usi. adica faptul ca ca unii oameni sunt ca niste usi turnate – din’alea rotunde care se invart permanent de fiecare data cand vrei sa intri intr’un supermarket mare, o banca, sau holul unei cladiri care se respecta.
in sensul ca ajungi sa’i cunosti si incerci sa vezi cam despre ce e vorba cu ei. si te trezesti ca esti impins de la spate de o bucata de sticla, impins spre intrare, reusesti sa vezi pentru un scurt timp cam ce se afla inauntru si pana sa te bezmeticesti, esti scos afara, de unde ai venit.

exact asa cum ai intrat.

unii oameni ambitiosi mai inceaca o data, dar parametrii sunt respectati. in plus, daca te incapatanezi si nu mai vrei sa iesi, te’ar putea apuca greata, invartindu’te incontinuu in gol.

pastrand ideea, am extrapolat exemplul la oamenii cu care ne mai sarutam, din cand in cand, pe strada, acasa, pe la un chef sau cand iti mai pune dumnezeu mana in cap. peste tot numai guri, gata gata sa te infrupti din ele.
de unele te saturi, unele te gadila la orgoliu’, unele te fac sa te intrebi ce planuri mai ai saptamana asta, unele te ametesc, de unele te ascunzi si pe celelalte le tot cauti si le cauti.
si evident esti pus in fata unor situatii care mai de care.
la unii bati la o usa si nu ti se raspunde.
altii, in schimb nici nu bat la usa ta, ci intra direct, cu bocancii umpluti de noroi si se aseaza in sufragerie fara pic de jena. cu altii, ai putea purta discutii extraordinare, dar in hol. altii, cu bun simt se mai descalta, isi pun geaca in cuier si abia apoi iti viziteaza casa. altii nici nu inchid usa, incat nu stii: pleaca? vin?

ce ne facem cu oamenii astia?

shit’s fucked up.

shit shit shit

mi se intampla de fiecare data cand ma blochez pe ceva, sa uit de propria’mi existenta. sa, nu stiu, sa nu’mi pese. dupa fiecare film, sau carte, sau om, sau noapte sau sau sau, ideea e ca pierd sirul zilelor/noptilor, nu mai dorm, nu mai manac, numa’…absorb.
tot ce se poate, de la cel mai mic detaliu pana la povestea generala. ma…transpun(?), ma transform (??). si shit shit shit, serialu’ asta m’o dat peste cap zilele astea.
2 zile de ochi lipiti in ecran, de not giving a fuck despre ce se intampla in jurul meu. si dupa ce se termina, eterna intrebare “eu ce fac acuma?”.
i gotta stop asking myself and others this question. ca, in majoritatea cazurilor raspunsul e undeva…nu stiu, undeva in the blue.

si’apoi mai e si chestia asta cu englezismele. sau cu modu’ de viata. sau cu asteptarile. sau comparatiile.

shit shit shit.

si piesa asta, oh, piesa asta ascultata ( olga, plecaciuni) fix dupa 2 zile de californication, fix acuma ( toata lumea isi da propriu’ sens si crede ca traieste drama personala in momente care se sudeaza cap la cap unul dupa altul – cam pe aici ma aflu si eu acuma), piesa asta e frumoasa.

la fel ca si californication. hail duchovny – cum asteptam in fiecare episod de x files sa o sarute naibii pe scully a lui, sezoane dupa sezoane, shit, nu credeam ca reuseste sa joace asa..flexat. asa, stiti voi, sublim/subltil, usor ironic, alcohol-tight up, funny ca naiba, usor cinic, fumator fin si heart-broken.

match-ing

de vreo cativa ani asa, am inceput sa fac colectie de chibrituri. nu am foarte multe, da’ si alea pe care le am sunt foarte faine, de multe dimensiuni si de prin tari diferite. azi am dat de ele intr’un sertar din birou si m’am gandit sa vad, mai exact, ce se mai intampla cu chibriturile…pe net. am gasit niste poze conceptuale simpatice (gugal, flickr, deviant) care m’au facut sa’mi fie pofta (?) sa mai adun chibrituri pana pot sa’mi construiesc, eventual, propria umbra din chibrituri, propria casa, propria msina si chiar- de ce nu – propriul habitat.

si preferata mea…