[doors in portugal -deepkitsch.deviantart.com ]
vorbeam zilele astea cu olga despre tot felul de oameni cu care fie ca vrem, fie ca nu, intram in contact zilnic. iar eu, ca de obicei m’am gandit sa fac o mare metafora din care eu sa inteleg clar la cine ma refer, iar ea sa zambeasca prieteneste la incercarile mele de a vorbi metaforic.
so here i go.
am zis, asa dupa mintea mea, ca unii oameni sunt ca niste usi turnate – din’alea rotunde care se invart permanent de fiecare data cand vrei sa intri intr’un supermarket mare, o banca, sau holul unei cladiri care se respecta.
mi’au placut intotdeauna metaforele legate de usi – si nu ratam niciun eseu la engleza in care sa bag cel putin vreo doua citate legate de usi.
dintre cele mai frecvente care se potriveau cu orice tema si care erau exemplare intr’un for and against essay, sau intr’unul de opinie personala era “There are things known and things unknown, and in between are the doors of perception”, care lasau un mare semn de intrebare si din care cel ce citea putea sa’nteleaga orice, mai putin punctu’ meu de vedere. da’ aparea numele lui’ huxley si toata lumea era multumita.
si ca orice iubitor de muzica cu putin respect de sine, mai mergea si “If the doors of perception were cleansed, every thing will appear to man as it is, infinte” de la dl Blake, de la care Doorsii isi alesesera numele.
n’as putea nicidecum sa ma ridic la rangul acestor oameni, dar totusi mi’am permis sa fac aceasta comparatie intre oameni si usi. adica faptul ca ca unii oameni sunt ca niste usi turnate – din’alea rotunde care se invart permanent de fiecare data cand vrei sa intri intr’un supermarket mare, o banca, sau holul unei cladiri care se respecta.
in sensul ca ajungi sa’i cunosti si incerci sa vezi cam despre ce e vorba cu ei. si te trezesti ca esti impins de la spate de o bucata de sticla, impins spre intrare, reusesti sa vezi pentru un scurt timp cam ce se afla inauntru si pana sa te bezmeticesti, esti scos afara, de unde ai venit.
exact asa cum ai intrat.
unii oameni ambitiosi mai inceaca o data, dar parametrii sunt respectati. in plus, daca te incapatanezi si nu mai vrei sa iesi, te’ar putea apuca greata, invartindu’te incontinuu in gol.
pastrand ideea, am extrapolat exemplul la oamenii cu care ne mai sarutam, din cand in cand, pe strada, acasa, pe la un chef sau cand iti mai pune dumnezeu mana in cap. peste tot numai guri, gata gata sa te infrupti din ele.
de unele te saturi, unele te gadila la orgoliu’, unele te fac sa te intrebi ce planuri mai ai saptamana asta, unele te ametesc, de unele te ascunzi si pe celelalte le tot cauti si le cauti.
si evident esti pus in fata unor situatii care mai de care.
la unii bati la o usa si nu ti se raspunde.
altii, in schimb nici nu bat la usa ta, ci intra direct, cu bocancii umpluti de noroi si se aseaza in sufragerie fara pic de jena. cu altii, ai putea purta discutii extraordinare, dar in hol. altii, cu bun simt se mai descalta, isi pun geaca in cuier si abia apoi iti viziteaza casa. altii nici nu inchid usa, incat nu stii: pleaca? vin?
ce ne facem cu oamenii astia?
shit shit shit
de vreo cativa ani asa, am inceput sa fac colectie de chibrituri. nu am foarte multe, da’ si alea pe care le am sunt foarte faine, de multe dimensiuni si de prin tari diferite. azi am dat de ele intr’un sertar din birou si m’am gandit sa vad, mai exact, ce se mai intampla cu chibriturile…pe net. am gasit niste poze conceptuale simpatice (gugal, flickr, deviant) care m’au facut sa’mi fie pofta (?) sa mai adun chibrituri pana pot sa’mi construiesc, eventual, propria umbra din chibrituri, propria casa, propria msina si chiar- de ce nu – propriul habitat.
