part three

sa fim realisti.
sau nu.
o schema buna, se divide in 3. are o ipoteza si toate alea. eventual niste si concluzii pripite.
sfanta treime.
triologia lord of the rings.
trei doamne si toti trei.
3 dorinte.3 fete de imparat. 3 lulele 3 surcele. 3 zmei. radio 3 net. antena 3
asa ca, ma conformez, urmeaza part 3, ca si’asa mi’au mai ramas lucruri nelamurite.

m’am uitat azi pe yahoo 360 again, ca sa am o coerenta si o cronolgie de urmat, si m’am simtit pretty funny – in sensul ciudat – arata foarte colorat si primitor. arata, a adolescenta si duhneste a…ludic.

moving on.

nu mai retin unde am ramas mai exact, cert e ca, tin minte craciunul de la sfarsitul clasei a12a, cand ne’am destrabalat (vorba vine) prin clasa, si am cantat niste colinde unor profesori abrutizati, si’apoi, de la prea mult vin fiert, am mers spre casa, si in lipsa ninsorii ne’am uitat pe la geamuri, pe la usi, zgribuliti.

concluzia nr.3 :zapada se masoara indirect cu filmele proaste si pro tvul.

si’apoi, dupa toate sarbatorile, cand simti ca au trecut toate pe langa tine fara sa le acorzi prea multa atentie, cu 400 de variante de bac in fata, cu o olimpiada la inaintare si vreo 3 admiteri, m’am revoltat. ca de obicei, ar zice unii, altii ar da din cap in semn de recunostiinta. da, ala’s eu, omul revoltat al lui camus.

am vrut sa scriu despre nebunie.despre cum e sa te trezesti la o ora obscura de sunetul unei alarme de masini din fata blocului.de cum e sa stai blocat in lift.despre cum sa calatoresti 9 ore fara sa scoti un cuvant.cum e sa visezi lucruri care n’o sa se intample niciodata.despre personalitate dubla.despre ipocrizie.ipohondrie.despre rautate gratuita.as fi vrut sa scriu despre toate injuraturile care imi stau pe limba.despre cum e sa eviti anumite subiecte.despre cum e sa te faci ca nu vezi pe cineva pe strada.cum e sa nu poti dormi de la atata oboseala.cum e sa ai atata inspiratie incat sa ti se termine pasta de pix.

ce mai, mi se parea unfair ca sunt in ultimu’ an de liceu, ca totusi plec din hunedoara, ca zilele’s goale, ca oamenii s’au inchistat in ei si ca drumurile spre bucuresti ma faceau sa ma impart intre doua lumi, una mai agitata decat cealalta. cred ca, atunci cand avem examene, olimpiade, teste, suntem predispusi spre nebunie. asa, intr’o oarecare masura. suntem fragili, si stangaci. ne e frica.

despre diferentele de varsta. despre oamenii care schimba subiectul. despre oamenii care n’au nici un subiect. despre cum e sa fii lasat balta. despre cum sa ai mai multe iubite. despre principii in general.despre ideologii in rahat.fantezii cu rahat? despre o carte enervanta. despre evu. despre cuvinte care nu’si ating scopu’. despre racelile psihice. despre voma morala. despre imoralitate? despre fuck buddies. despre muzica house.

dar..wtf?de ce as scrie despre asa ceva?adica…2razboaie mondiale,atacuri cu bombe,razboaie civile,vietnam,globalizare,UE,revolutii sociale,atentate,filozofii,comunism,socialism,marxism,evolutii,euro,home cinema,johnny depp,virtual sex,libertate,holocaust…u name it..daca toate asta n’au miscat pe nimeni,n’au luminat minti si n’au schimbat mentalitati…si n’au interzis manelele…inseamna ca…e useless orice incercare de..’iluminare’ sau shut-in-fund.

blogurile’s pasnice.in ele scrii despre lucruri care te scot si te baga’n metafizic.lucruri care’ti misca inima de la loc.despre cum salvezi un om de la depresii sau cum te’ai simtit de revelion.

“De’ti dresezi bine constiinta,te va si saruta in vreme ce te musca.”

ce om de 17 ani nu citeste nietzsche, ma intreba cineva acum vreo luna la o discutie de dragu’ de a discuta.
cioran e fumat, imi replica tipa, nu mai merge. un hegel eventual, dar nu e prea soft. nietzsche, muzica emo si eventual niste experinete sexuale premature te schimba ca om.
halal mentalitate.

vreau sa’i atribui indirect o oda a acestui blog,pentru ca de 2ani de cand sunt in clasa aia,(in care se potriveste ca batraneii aia din barurile pitoresti),fata asta contiua sa ma uimeasca prin rigurozitatea tuturor cuvintelor,prin rigidatea cu care imi astupa orice porniri in ale artei,sau prin faptul ca,in fiecare zi,in hainele ei se oglindesc niste vremuri demult apuse si blestemate de catre ai nostri parinti,si uneori,in cazuri fericite-chiar si de bunici.nu stiu ce mister se ascunde in spetele’i blond si uneori cret,cert e ca,vorbeste f putin si atunci cu o voce destul de grava pentru,sa zicem,echipamentu; de sport.eu nu strivesc corola de minuni a lumii a lu’ blaga, e asa, un banc prost pe langa aerul inchis si ermetic a acestei minunatii.e o istorie esuata,e un muzeu de obiceiuri care isi au originile bine calculate,e pledoaria lu’; marx,e coada de la lapte,e cinemateca gloria,e uniformele cu pantaloni pana,e intruparea copiilor cenzurii care’si iubesc mama.ce e si mai fascinant, e ca,pe parcursul atator anotimpuri si vremi intunecate din clasa asta,eu n’am vazut’o o data sa fie bine dispusa,sau sa afisheze un zabet de femme fatale,din contra,pluteste un mic norisor de supunere,de vointa slaba,de casnica nesatisfacuta.

asta era pentru elena, o fosta colega de clasa. genu’ ala de colega pe care toti o avem la un moment dat, neutra, plutind prin aer, reusind sa te faca sa te simti prost cand tzipi sau cand iti suna telefonu’ in ora. c blogu’ asta am castigat multe simpatii si laude.
evident ca mi s’a urcat la cap

“Just keep asking yourself: ‘What would Jesus NOT do?’”

apoi am dat de palahniuk. fight clubu’ il vazusem de cateva zeci de ori, da’ cand am citit sufocare (choke), universu’ s’a prabusit. idolatrizare. guru. genialitate. am mai citit’o o data.
ii luasem sufocare de ziua olgai, asta ca sa scap de un fost iubit de’a ei, am intrat intr’o librarie si m’am facut ca am treaba. am citit jumate de carte, si’am zis, cum olga e genu’ de om greu de impresionat, dom’le asta e CARTEA. apoi au urmat jurnal, si fight club, si propaganda pe la prieteni.

oricum,ideea generala-una din ele- e ca…genurile s’au alterat la greu.adica..fetele s’au masculinizat, baietii s’au feminizat, adultii s’au prostit, copii s’au maturizat prea devreme si in sens negativ.adica toate’s cu fundu’n sus(excuse my language) si cu capu’n jos si josu’n sus,ce rasa pura?ce momente de liniste?noaaah.
pustoaice de 14ani in coma alcoolica.
tipi cu camasi roz.
copii citind cioran.
barbati agatand liceence.
that’s the way it goes.

si asta era acum vreo 2 ani. aualeo, daca eu de’acum 2 ani as vedea ce se intampla acuma, cred ca mi’as fi dat demisia din blogareala
(copii de 14 ani in coma alcollica – ma referam la o d’soara de’a 9a din fostul liceu care la varsta aia le incercase pe toate).

dragoste cu vata in urechi.

intr’a 12′a trebuie sa fii atata de neinteresat de scoala incat sa te indragostesti. atat iti lipseste. doar ca, in hunedoara, esti scutit de astfel de drame, cel putin, pana la varsta ratiunii. dup’aia, dumnezeu cu mila.

eu una m’am plictisit de atata bun’simt in tara asta si daca emigrezi,daca’ti dai foc,daca te sinucizi,daca’ti vinzi trupu’ sau daca’ti vinzi sufletu’,daca te crezi zeu sau daca asculti muzica nashpa si te imbraci urat,tot aia e,nobody gives a shit.

curat murdar!

si pentru ca se face tarziu, ca timpu’ iar nu’mi ajunge, ca spatiu’ e destul, sa trecem la concluzii.

1. yahoo 360 e un fel de loc cu dat cu capu’. doare, da’ncepe sa’ti placa.
2. prietenii la nevoie…se cunoaste. asta daca vrei commentsuri si voie buna.

3.Last updated Tue Dec 18, 2007
Member since August 2005

Total Page Views
26,997

(p.s. acest mesaj nu are nicio legatura cu postul, da’ de dragul lui codin -al carui nume pe google nu a dat niciun rezultat – m’am decis sa scriu urmatoarele:

codin si cu mine vom merge la metallica. da, e oficial.
avem si bilete, proaspat venite pe sub usa caminului,.

so codin, this one’s for you)

codin codin codin codin codin codin codin codin codin codin codin codin codin codin codin codin codin

part two

intorcandu’ma in lunile alea de vara, imi dau seama cat de senin traiam toate momentele atunci. senin, si in toata deplinatatea lor. oare faptu’ ca ajung sa’mi dau seama de anumte feelingsuri de acum cativa ani, ma face sa inteleg ce gandeam pe’atunci?

nu cred. locuiam la sor’mea, eram rasfatata, uitasem de ai mei, de rautatile de acasa, si ascultam travka. prima mea intalnire cu travka, pe balcon, la etaju’ 6, cu scrum si geamuri deschise. ma simteam singuru’ om de pe pamant capabil sa asculte muzica buna.

de 2saptamani ma trezesc cam pe la doua,in zumzetu’ de masini,vecini,tramvaie,oameni care rad,oameni care rashcheteaza,caini,alarme de masini,copii care se joaca,bebelusi,zgomot de aspirator,vant,frunze…o lume care se misca,fara sa stie,ca undeva la etajul 6,cineva ar mai vrea naibii sa doarma.asta asa,in semn de protest.

tin minte cat cu cata gravitatea vorbeam la telefon cu oamenii de’acasa, si mai bagam cate un nume de strada, sau vreun loc care n’avea nicio revelanta cu discutia noastra. da, uite am fost la universitate azi, si acolo la un magazin am vazut o bluza ca a ta. sau, vai, ioana, ieri, cand ma intorceam acasa din club a mi’am adus aminte de nu-stiu-ce-melodie-pe-care-am-ascultat-o-impreuna.

da’ n’a durat prea mult toata chestia asta. a trebuit sa plec la tara, si la sighisoara. unde am vazut niste oameni fantoma si m’am bucurat ca olga il cunoscuse pe calin. sighisoara de atunci se intristase, eu la fel, ma simteam ca un festival la care nu mai vor oamenii sa vina. cu aceleasi chestii de oferit ca si in ceilalti ani, si cu muzica proasta.

unde e o drujba cand ai nevoie de ea?

norocu’ a fost ca mi’am salvat banii pentru placebo. unde am mers ca fiica ploii, nestiind pe nimeni, cunoscand oameni acolo. tin minte ca am stat cu o tipa, i’a fost si rau la un moment dat, mi’am dat banii de taxi sa’i cumpar apa minerala, si’am cantat dup’aia impreuna.
dar nu mai stiu nimic de ea, nu stiu cum arata. cum o cheama, cine e si ce face acuma, dupa 2 ani. nu mai retin nimic de la ea, ca si cum s’ar fi evaporat o data ce s’a terminat concertu’.

okay kids,welcome home.am avut o primire mishto acasa,vreau sa zic,chiar mi s’a simtit lipsa–nu oricand ozzy toarce juma de ora,nu’mi roade cablu de la tastatura si nu da niste concerte pe sub pat,nu oricand masa e pusa cu farfuri tacamuri and shits,nu oricand in deva m’au ajutat vreo 3oameni sa’mi dau jos valiza care,lasand greutatea la o parte,poti sa te impiedici de ea.eh,mda,i’m back in town.

august e pe departe cea mai faina luna din an. augst si decembrie, extremele din an, cand ti’e prea cald si ti’e prea frig. ma enerveaza chestiile intermediare. mijlocite. in august e apogeul verii, e betia simturilor si seri cand se incinge asfaltu’ si zici ca raiu’i pe pamant.

am vizitat viitoare facultate(god help),am reusit(finally,dupa alte2incercari)sa citesc cartea preferata a unui om,si sa termin si cel mai iubit..(btw,filmu m’a atacat),am ajuns la performanta de a inota la sub 10m si de a socializa in tren(lucruri dificile ptr mine),de a’mi aduce aminte de zile de nastere si alte evenimente(si de a primi a warm thanku :>),de a’mi placea pulp fiction si…de a afirma,ironic si cu superioritate “nothing really matters to me…”

am fost marcata de 2 lucruri.
de un tip si de o carte. cred ca asta ni se intampla tuturor, la o anumita varsta. faptu’ ca era mai mare, ca citise mai mult si ca asculta urma, m’a facut sa cred ca locu’ meu trebuie sa fie in bucuresti. ca acolo, o carte citita se termina altfel decat aici, ca o melodie ascultata in gand, pe o strada are o intensitate mai mare, si ca amprentele noastre arata mai umane intr’un apartament cu chirie, decat in fata blocului si a vecinilor.

pull me out from inside.

apoi, inevitabil, a venit toamna. toamna muzicala, de care ma leaga atatea trairi, incat n’ar incapea in tot castelul ala. ciudat e ca, inca se mai tine. anul trecut au bagat un faust din 1920, alb’negru, mut. ca noi toti de altfel.
m’am mutat la bunica’mea si imi placea sa cred ca traiesc in exil fara net, fara net, fara net. doar ca, nu puteam rezista, si am mers de vreo doua ori, numa’ ca sa scriu un blog.

pe fundal se aud batai de tastatura,fum de tzigara pe monitor,(cineva aspira?!),unii vbesc de nush ce meci,se plimba lumea pe aici,din cand in cand o tipa rade strident,pfa,lume in miscare,cu nervii dilatati,cu ochii lipiti de ‘informatii’.

la o ora de engleza am ascultat diamonds and rust, in clasa aia sinistra, si atat a trebuit ca sa se dezlantuiasca idei de genul a sarbatori ziua tristetii la castel, sau a ne uita la filme din copilarie, mancand prajituri si plecand de la ore in parc. toamna in hunedoara te poate vindeca de orice boala, de tristete mai putin.

mania de bloguri e clar o dependenta subita.n’are cum altfel.nu conteaza despre ce sau despre cine,important e sa fie blogu’ la zi.pur exhibitionism virtual,i might say,fiecare trancaneste despre ce’i trece prin cap,fara consecinte,fara concluzii,stari de moment,stari psihice,ironii subtile ce ies in evidenta maret.eterne paradoxuri.

eterne paradoxuri. imi place cum suna. era vremea cand raceam din doua in doua saptamani si beam fervex si dormeam de pranz cu ozzy si cu jaluzele trase. imvatam pentru admitere, invatam filosofie si de restu’ nu ma interesa. mi se parea ca pana atunci am trait intr’o ignoranta penibila, si acum, nietzsche, m’a scos din puerilitate si mi’a strigat versuri din nichita.

intunecand intunericul, iata portile luminii.

ma simteam prinsa ca’ntr’u film plin de simbolism, mi se parea ca sunt personajul principal dintr’o carte, ca tarasc dupa mine secretul adolescentei, si tanjeam dupa caldura umana.

si’acu poze din minte:
-ceasul stricat din baie de la mf blocat pe 7fix
-terenul de tenis aka terenul de zgura aka the road to metafizic(?!)
-bancile din parc umplute cu first kisses
-fratele geaman a lu’ playboy(presumably dead?!)
-casa lu’ pascu si orga la care canta
-cladirea de la contagiosi plina cu batrani tbcisti
-cladirea de boli infectioase aka copii cu sida dansand in ploaie
-casa cu iedera de pe cerna plina de iedera si de stafii ale trecutului
-deja vu in toate etapele lui si sirenele alea desenate pe pereti
-casa lu’ un anume adi adam de pe chizid cu rufe atarnande
-roxanne si buda’ infecta
-boltele din OM
-cainele lu’ dan
-cladirea de nefamilisti de langa mf cu usile alea sinistre
-coridoarele din scoala 3 si buzile alea mici si reci
-leaganele de la gradinita de langa mine
-exhibitionistu’ de langa politie(paradoxal,huh?)
-tipu’ care a atacat’o pe alexandra
-sider si bezna aia primordiala,scaunele mucegaite
-trenuletzu defect de la ciuperca
-flacara si eternele filme comuniste
-seicaru si ‘la adio’ in sala de la teatru
-orele de chimie
-trandafirii lu’ gojol
-etajul 2 din cladirea veche
-intreaga hunedoara

mi’ar place sa’mi citeasca blogul un fost iubit, sau stiu eu, cineva care ma cauta pe google, ne’am intalnit in tren si si’a amintit numele meu. mi’ar place sa stiu ca am ramas asa cum ma stiau unii oameni, atunci cand inca eram mica.

to be continued.

part one.

in 2006 am dat de yahoo 360. o chestie interesanta unde, pe langa ca aveai toata lista de mess in dreapta, mai puteai afla cu ce se mai ocupa oamenii astia, ce mai scriu, ce mai debiteaza si cu ce se delecteaza intr’o seara de marti.

asa ca, am inceput sa scriu. si’am scris, si’am scris, am revolutionat yahoo’ul, l’am intors pe dos si i’am dat in cap cu gandurile mele de copil de 16-17 ani. toti prietenii mei aveau profil, ne comentam reciproc, ne citeam, scriam in comun, scriam trist, scriam frumos, si in special scriam deschis.
apoi, intr’un act de completa revolta pe niste personaje hunedorene pitoresti, am dat cu bata’n balta si’am scris THE POST. 29 de comentarii revoltatoare, nesimtite si pline de patos.

si’apoi totul sters.

multzam ptr cele de 29de comments la blogu trecut.de altfel, multzam ptr commentsurile pline de buna vointa. in caz ca vreti sa varsati sucuri pe mine..v-as sfatui sa nu va apucati de sporturi extreme.
inca o data,umilele mele scuze ptr dispozitia dvs..oricare ar fi aia
regards.
(Saturday March 18, 2006 – 01:28pm)

asta afost dupa o perioada in care mi’am dat seama ca am scrisu’ in sange. ca trebuie sa scriu, vreau sa scriu. si in special, vreau sa fiu citita. adulata. comentata.
apoi, au urmat niste posturi in care scriam niste versuri de melodii (si alea din memorie, macar sa am vaga idee ca scriu ceva) and then, the inevitable. am ajuns acasa, am deschis computerul, si yahoo 360 a devenit my second best agaian. intr’o primavara hormonata, cu iz de nostalgie, intr’un oras la capatul lumii, mi se parea idilic sa scriu. ca dintr’o vagauna, sa emit semnale in lume, fara anonimat.

plus dentist plus dor de mare plus middlesex plus imi vine sa plec de aici plus dudes plus iepurashi plus aberatii plus porniri plus hai sa ne aruncam la gunoi plus mesaje in masa plus bah tu vezi ce faci plus offline plus hai sa facem poze plus somn de pranz plus verde afara plus prea multe plusuri

astept majorate.astept sa nu mai astept.

asta era. asteptam sa nu mai astept, si imi convenea. aveam oameni cu care sa’mi cheltuiesc banii si sa’mi creez personalitatea pe care, la 17 ani, mi se parea cea mai buna.
cert e, ca imi placea sa fiu bagata in seama, mai ales cand aparea steluta aia galbena si in toata splendoarea ei langa numele meu. imi faceam de cap in scris. luam lucrurile, le disecam, ma credeam importanta.

o sa “beau pentru cei 2 adolescenti/ care s’au aruncat imbratisati/ de pe un bloc din craiova”

sociu si generatia 2000, a insemnat pentru mine si olga, un subiect interminabil de discutii, de comentat si de disecat in orele de mate. olga aducea cat o carte, o citeam pe rand, ne lasam impresionate de cum scriau marii poeti ai generatiei noastre si dup’aia stocam citate din ei, si le plasam pe cate’o tava intr’o discutie.

lumea e in alte locuri decat in locul potrivit.cat desp momente potrivite?
momentele potrivite s’au evaporat.

eram singuri si tristi in hunedoara, visam la gandu’ ca o sa mergem la o facultate, o sa ne afirmam, o sa fim iubiti si o sa ne traim tineretea din plin. numai despre asta vorbeam. aparea in visele noastre, ne bantuia si ne lasa secatuiti la 7 dimineata cand ne taram anevoios spre scoala.

dar am fost salvati de vara. in anu’ ala fusesem la deftones, la placebo, incepeam sa’mi placa bucurestiu, incepea sa ma ademeneasca ideea ca intr’o zi voi sta in enormitatea asta si voi scrie, ca acum, cu aceleasi maini, pe taste diferite, aceleas cuvinte, cu alt inteles.

De’ar ficerul o placinta,
SI pamantul un branzoi
M’as gandi numai la tine
Sa le mancam amandoi.

(ce poate fi mai sincer? )

acum, trebuie sa plec. la un festival de film.
apa trece, blogurile raman.