random

n’am mai scris de o gramada de timp. si nu’nteleg de ce. adica nu e ca si cum n’as avea ca sa scriu, ca atatea s’au intamplat si m’am gasit in atatea locuri, cu atatia oameni, dicutand cate ceva, mancand cate ceva, sorbind ceva, uitandu’ma la ceva, scriind ceva, ingrijorandu’ma la ceva, gandindu’ma la ceva, tipand la cineva, zambind la cineva, mergand pe undeva, grabindu’ma undeva, fugind dupa ceva, trecand cate o strada, stand pe un scaun intr’un ratb, stand in picioare, inghesuindu’ma pe undeva, proband ceva, urcand niste scari, coborand altele, impletindu’mi niste fire de par, lovindu’ma intr’un genunchi, neputand dormi, dormind prea bine, tinad pe cineva in brate, tinand ceva in brate, cu capul spre ferastra, alteori cu perna spre usa, spaland ceva, murdarind ceva, ascultand ceva nou, alteori ascultand ceva vechi, mancand ceva dulce, alteori fiindu’mi prea foame, fiindu’mi cald, dup’aia prea frig, dormind intr’un pat, domrind in altul, dormind pe jos, nedormiind, ajungand in locuri frumoase, ratacindu’ma, beand ceva, gustand ceva, mirandu’ma la ceva, dansand pe ceva, cantand pe ceva, stand pe plaja, stand pe asfalt, stand pe un leagan, mergand pe o bicicleta, vaietandu’ma, stresandu’ma, scriind la spatele unui caiet, citind ce’am scris la spatele altor caiete, cu cearcane, fara…

de ce nu mai pot sa scriu cu naturaletea pe care o faceam cand nu se intampla mai nimic?

vreau sa ma mut, vreau sa am o casa a mea, vreau sa fac chestii gospodaresti, vreau sa chem oameni la mine in camera, vreau sa ma cert cu vecinii, vreau sa stau pe un balcon si sa ma uit la ati oameni in casa, vreau sa fac baie in cada, vreau sa platesc taxe, impozite, sa’mi bata in tzevi, sa dau muzica si mai tare,sa vorbesc espre linistea carteirului, sa ma scol la 6 dimineata in zgomote de motor stricat de dacia, vreau sa fac experimente culinare in buctarie, sa am o debara in care sa fie tot timp’ dezordine, un frigider pe care sa lipesc niste post itsuri, vreau sa aspir, sa am perdele colorate, mici chestii de la ikea si sa citesc o carte ceva pe o canapea

of.

sa mai scriu, zic.

cel mai greu mi’e sa incep sa scriu, ma rog primele randuri care sa te bage mai apoi in continut. ca, vorba aia, as avea ce sa scriu. de la near death experiences (ca deh, am avut si de’astea) pana la vizitat de tari straine, incercat de arome noi si nah, stiti voi – ce face omu’ de zi cu zi.

faza e ca, in ultimu’ timp m’a luat un fel de ‘andra-trezeste’te-la-realitate-si-fa-ceva-cu-viata-ta’ si na, am tot facut cate ceva. nu mai retin exact daca activitatile astea m’au trezit sau nu la realitate, sau daca mi’au placut sau daca le’am facut de dragu’ de a le face, cert e ca, luna asta iar a trecut cu senzatia eterna de bai, ce repede trece timpu’.

pe scurt, am inceput sa merg din nou cu bicicleta- si sa’mi amintesc cu placere de gimnaziu, cand ieseam si faceam zeci de ture prin hunedoara, alergata de caini sau cazand in genunchi (lucru pe care inca il mai fac cu regularitate, am picioarele unui pusti de 13 ani), mai ales primavara pe langa parcu’ al mai mare din oras. acest sentiment mi’a produs o nespusenzatie de bine, doar ca bucurestiu’ e plin de oameni care au o deosebita placere de a’ti taia calea sau de a se uita urat la tine cand treci pe langa ei. bicicletele de la cicloteque au frana old-school si o improvizatie de claxon, ca’ti fac viata si mai amara decat o aveai inainte. si’acum astia cu ordonantele lor, ma fac sa’mi doresc sa merg si mai mult prin parcuri, numa’ de dragu’ de a ma fugarii cu gardienii lor publici cu tot.

am fost si pe la Next, am zis sa las pe’aici niste dovezi cum ca ar fi festu’, niste poze niste alea-alea, da’ mi se facuse prea lene sa mai ma loghez. fata de anu’ trecut, unde am trait cu ochiu’ lipit de ecranu’ semi-aburit din cinemateca eforie(cu riscu’ de a ma repeta, eu’s genu’ ala de spectator care sta in primele randuri la filme, langa ecran, pana ma dor ochii, dar cu ideea – mai mult sau mai putin inspirata- ca vreau sa fiu primu’ om care asimileaza informatia aia, stiti voi cum se fac mici conexiuni intre public si film, na- eu le caut) anu’ asta frigul de la scala si prezenta a cel putin 3 cafele in sangele meu tanar si ne-experimentat in ale cofeinei, precum si lipsa acuta de mancare m’au facut sa cred ca anu’ trecut a fost putin mai reusit. bine, anul trecut nu am voluntarit, da’ oricum, sa zicem ca si anul asta m’am simtit mai mult decat placut surprinsa la filmele care se mai fac prin lumea asta mare, gandindu-ma de enshpe mii de ori ca si unele chestii prin care trec pot foarte bine fi niste scurt-metraje reusite.

am mai ajuns si in belgia, unde am incremenit. mi se pare cea mai faina tara in care am pus picioru’. si flandra si valonia, desi diferite intre ele ca populatie, obiceiuri si sight-seeing, mi’au placut la fel de mult. adica boemia valoniei cu izu’ frantuzesc si oamenii tolaniti la soare, pe iarba prin orasele cu turnuri si catedrale, da’ si flandra cu orasele ei mici si organizate, au reusit in vreo 8 zile de stat sa’mi alimenteze pofta de a umbla hai-hui, asa destination-less cel mai mult mi’a placut ca in fiecare zi am fost in alt oras, astfel incat am reusit sa vizitez brugges-ul – which, by the way, e cel mai ireal loc in care am fost pana acum, bruxelles-ul – unde m’am simtit fooarte bine, perindandu’ma printre toate stradutele si locurile, kortreijk -unde sta andrei, tournai- unde e elena, antwerp- care mi’a placut mult -pe o straduta repetau niste oamenii intr’un un apartament, se auzeau niste acorduri lenese de bas, charleroi-in care am stat multe ore in aeroport, pentru ca evident avionu’ spre bucuresti avea intarziere, gent – unde am fost la un concert de jazz, intr’un pub foarte simpatic, maastricht- asta e in olanda, dada tratatu’ de la maastricht cu UE si alea alea, unde n’am vazut prea multe, daca ma’ntelegeti. per total, a fost una din cele mai reusite excursii pe care le’am facut in ultimii ani, si abia astept sa mai merg, pentru

bere – cu enshpe mii de arome, dintre care am degustat caramel, banane si cirese
ciocolata- din care am degustat multe, poate prea multe bomboane
franceza – pe care imi propun sa o invat
olandeza- pe care din nou, imi propun sa o invat
oameni, vietati si animale – care sunt de o mie de ori mai faine decat oamenii, vietatiile si animalele de aici
casele, cladirile, acoperisurile – pe care am mai stat, mancarea, zilele alea cu soare si zilele alea cu nori,the whole thing.

dar, venirea in bucuresti m’a adus cu picioarele pe pamant, la olimpiadele comunicarii, unde am intalnit un juriu care m’a enervat si m’a intristat pana in adancul strafundului intrupat (sau asa ceva). in afara de dl psatta, care e un domn in ale advertisingului, ceilalti doi membri – a caror nume n’are sens sa le scriu, au fost sub orice critica. o domnisoara care m’a intrebat daca semaforu’ e simbol romanesc, un domn care crede ca jud tulcea e de fapt toata dobrogea – cu tot cu mangalia si constanta si – colac peste pupaza – cum s’ar zice, intreruperile extrem de haotice la fiecare propozitie a acestor oameni m’au facut sa’mi doresc sa nu prea am – acum sau in viitorul apropiat- de’a face cu oamenii care lucreaza in advertising, cel putin pana mai am putina coloana vertebrala si vreo 2-3 neuroni in acest cap al meu.

asa ca am plecat de’acolo semi-scarbiti si cu mandria de loc 2 de anu’ trecut. cum ar zice – cine zice treburi de’astea in general- fuck them, noi sa fim sanatosi si creartivi.

acestea fiind spuse, traiasca produsele fabricate in romania, cu romania cu tot!

(ah, maine de la 12 e super-conferinta la OC, la palatul parlamentului. cu BTO si Naumovici. Recomand cu caldura prezenta in sala).

knock knock.

[doors in portugal -deepkitsch.deviantart.com ]

vorbeam zilele astea cu olga despre tot felul de oameni cu care fie ca vrem, fie ca nu, intram in contact zilnic. iar eu, ca de obicei m’am gandit sa fac o mare metafora din care eu sa inteleg clar la cine ma refer, iar ea sa zambeasca prieteneste la incercarile mele de a vorbi metaforic.

so here i go.
am zis, asa dupa mintea mea, ca unii oameni sunt ca niste usi turnate – din’alea rotunde care se invart permanent de fiecare data cand vrei sa intri intr’un supermarket mare, o banca, sau holul unei cladiri care se respecta.
mi’au placut intotdeauna metaforele legate de usi – si nu ratam niciun eseu la engleza in care sa bag cel putin vreo doua citate legate de usi.
dintre cele mai frecvente care se potriveau cu orice tema si care erau exemplare intr’un for and against essay, sau intr’unul de opinie personala era “There are things known and things unknown, and in between are the doors of perception”, care lasau un mare semn de intrebare si din care cel ce citea putea sa’nteleaga orice, mai putin punctu’ meu de vedere. da’ aparea numele lui’ huxley si toata lumea era multumita.
si ca orice iubitor de muzica cu putin respect de sine, mai mergea si “If the doors of perception were cleansed, every thing will appear to man as it is, infinte” de la dl Blake, de la care Doorsii isi alesesera numele.

n’as putea nicidecum sa ma ridic la rangul acestor oameni, dar totusi mi’am permis sa fac aceasta comparatie intre oameni si usi. adica faptul ca ca unii oameni sunt ca niste usi turnate – din’alea rotunde care se invart permanent de fiecare data cand vrei sa intri intr’un supermarket mare, o banca, sau holul unei cladiri care se respecta.
in sensul ca ajungi sa’i cunosti si incerci sa vezi cam despre ce e vorba cu ei. si te trezesti ca esti impins de la spate de o bucata de sticla, impins spre intrare, reusesti sa vezi pentru un scurt timp cam ce se afla inauntru si pana sa te bezmeticesti, esti scos afara, de unde ai venit.

exact asa cum ai intrat.

unii oameni ambitiosi mai inceaca o data, dar parametrii sunt respectati. in plus, daca te incapatanezi si nu mai vrei sa iesi, te’ar putea apuca greata, invartindu’te incontinuu in gol.

pastrand ideea, am extrapolat exemplul la oamenii cu care ne mai sarutam, din cand in cand, pe strada, acasa, pe la un chef sau cand iti mai pune dumnezeu mana in cap. peste tot numai guri, gata gata sa te infrupti din ele.
de unele te saturi, unele te gadila la orgoliu’, unele te fac sa te intrebi ce planuri mai ai saptamana asta, unele te ametesc, de unele te ascunzi si pe celelalte le tot cauti si le cauti.
si evident esti pus in fata unor situatii care mai de care.
la unii bati la o usa si nu ti se raspunde.
altii, in schimb nici nu bat la usa ta, ci intra direct, cu bocancii umpluti de noroi si se aseaza in sufragerie fara pic de jena. cu altii, ai putea purta discutii extraordinare, dar in hol. altii, cu bun simt se mai descalta, isi pun geaca in cuier si abia apoi iti viziteaza casa. altii nici nu inchid usa, incat nu stii: pleaca? vin?

ce ne facem cu oamenii astia?

shit’s fucked up.

shit shit shit

mi se intampla de fiecare data cand ma blochez pe ceva, sa uit de propria’mi existenta. sa, nu stiu, sa nu’mi pese. dupa fiecare film, sau carte, sau om, sau noapte sau sau sau, ideea e ca pierd sirul zilelor/noptilor, nu mai dorm, nu mai manac, numa’…absorb.
tot ce se poate, de la cel mai mic detaliu pana la povestea generala. ma…transpun(?), ma transform (??). si shit shit shit, serialu’ asta m’o dat peste cap zilele astea.
2 zile de ochi lipiti in ecran, de not giving a fuck despre ce se intampla in jurul meu. si dupa ce se termina, eterna intrebare “eu ce fac acuma?”.
i gotta stop asking myself and others this question. ca, in majoritatea cazurilor raspunsul e undeva…nu stiu, undeva in the blue.

si’apoi mai e si chestia asta cu englezismele. sau cu modu’ de viata. sau cu asteptarile. sau comparatiile.

shit shit shit.

si piesa asta, oh, piesa asta ascultata ( olga, plecaciuni) fix dupa 2 zile de californication, fix acuma ( toata lumea isi da propriu’ sens si crede ca traieste drama personala in momente care se sudeaza cap la cap unul dupa altul – cam pe aici ma aflu si eu acuma), piesa asta e frumoasa.

la fel ca si californication. hail duchovny – cum asteptam in fiecare episod de x files sa o sarute naibii pe scully a lui, sezoane dupa sezoane, shit, nu credeam ca reuseste sa joace asa..flexat. asa, stiti voi, sublim/subltil, usor ironic, alcohol-tight up, funny ca naiba, usor cinic, fumator fin si heart-broken.

match-ing

de vreo cativa ani asa, am inceput sa fac colectie de chibrituri. nu am foarte multe, da’ si alea pe care le am sunt foarte faine, de multe dimensiuni si de prin tari diferite. azi am dat de ele intr’un sertar din birou si m’am gandit sa vad, mai exact, ce se mai intampla cu chibriturile…pe net. am gasit niste poze conceptuale simpatice (gugal, flickr, deviant) care m’au facut sa’mi fie pofta (?) sa mai adun chibrituri pana pot sa’mi construiesc, eventual, propria umbra din chibrituri, propria casa, propria msina si chiar- de ce nu – propriul habitat.

si preferata mea…

don’t get any big ideas.

cineva a cautat aici date despre cum au trait sirenele. ma induioseaza si totodata ma fascineaza oamenii care mai cauta astfel de lucruri pe google. e ca si cum ai cauta niste solzi de peste intr’un second hand. sau unghile taiate a unor zeitati la tine’n birou. ar fi cazu’ sa ma opresc aici.

zilele astea semi-tomnatice, semi-cetoase, incarcate cu un vag iz de sarbatori dintr’o alta viata, m’au dat pe spate. e un aer ciudat in bucuresti, se simte ceva plutind, e ca linistea dinaintea furtunii. si in toate drumurile facute cu lipsa de interes tipicara al oricarui om care traieste aici, imi dau seama ca ma aflu – metafizic vorbind hehe – on thin ice. si nu e gheata aia faina din eternal sunshine of the spotless mind, pe care poti sa te’ntinzi si sa te uiti tamp la stele, e mai degraba o gheata subtire care e gata sa se rupa la orice respiratie. si nu’ndraznesc sa fac nimic. da’ nimic. sunt blocata, oarecum de mine, cu vointa mea, din vointa mea, da’ zau, zau acum nu e vina mea.

acuma, recunosc lipsa de interes tipicara al oricarui om care traieste aici, vis-a-vis de mijloacele de transport in comun, inghesuiala din ratb-uri, traficul greu, poluarea fonica pe trecerea de pietoni, afisele electorale suspendate ala’n'dala, miscarea lenta de la cozile de supermarket, mancarea scumpa si aerul rece s’au transpus si’n alte domenii, cu precadere spre facultate, careia ii acord o atentie din ce in ce mai scazuta si ma trezesc citind pe sub banca beletrisme, cum faceam pe la orele de chimie, in liceu.

de unde ideea asta ca totu’ e o etapa? si ca dupa etapa aia vine alta?

mi’am promis ca fac un mic manual de intrebuintare a vietii. si zau, de n’o sa ma apuc. unele lucruri trebuie spuse pe nume, inca din bancile pubertatii cand mintea’ti fuge la seri minunate intr’un oras mare si strain. si vreau aici ca introduc anumite zicatori, proverbe si expresii utile’n toate situatiile scrise mai sus.

de genul ” oameni suntem”. care merge bine cu “la toti ni’i greu”.
sau, preferatea mea : “sa ne fie bine la toti”.
si “pus in fata faptului implinit”. ( cum a fost cuza, la marea unire. cu o mainile’n buzunar, tragandu’si mucii si cu sprancenele aduse’n sus. )
sa nu uitam de “chipurile”, un alt must.
si apelative de gen “dom’le”, “hai numa’ hai”, “domnisoara” si “ia uitati’va”, care merg bine intr’o converatie.
cu conditia sa mai exista cate un “deci” din cand in cand.
era sa uit de “viata asta trista, plina de umor”.

acestea fiind spuse, ma voi retrage in vagauna asta de camera, ca o adevarata entitate ce sunt.
meanwhile, ca sa nu se mai simta clujenii atat de speciali, ptr cunoscatori :

Se spune ca cel mai simplu mod de a te linisti si a-ti gasi pacea
interioara este sa privesti o lumanare. Imaginati-va cum v-ati simti
sa aveti in jur 8000 de lumanari… Prin Festivalul Luminii se doreste
redescoperirea valorilor neglijate de societatea contemporana. Cum se
va face acest lucru? Se vor amplasa pe aleea principala a parcului
Carol din Bucuresti nu mai putin de 8000 de lumanari in gulgute. Orice
locuitor al capitalei poate fi participant, singura regula pe care
organizatorii o impun este sa nu se foloseasca blitzul aparatului de
fotografiat.

Locatia aleasa de este aleea principala din parcul Carol (langa statia
de metrou Tineretului) . Lumanarile vor fi aprinse incepand cu ora
18:00 si vor arde timp de aproape trei ore. In spatele acestui
eveniment sta Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei” (ONCR).
Fondurile necesare au provenit din campania de blogvertising
organizata de clickio.ro in toamna anului 2007. In cadrul acestui
concurs, ONCR a primit cele mai multe voturi, suma castigata fiind
oferita de www.marketonline. ro.

ne vedem acolo!

al visului vis

Acum vreo ora m’am trezit dintr’un somn de 3 ore jumate, cu o lumina fada, spre intuneric si cu un vis pe care trebuie sa’l transcriu undeva, sa’l retin de’acum mult inainte, pentru ca e genu’ ala de vis care se intampla o data la 10 ani. e o premiera din partea subconstientului meu, si ar trebui sa aiba o deschidere si’n sfera virtuala, nu numai pe fundalul unui om care doarme.

Un oras gen brasov, cu elemente de sighisoara si sibiu. O seara de vara spre toamna, aglomerata si plin de turisti. Frunze care arata cauciucate pe jos, luimini de masini, invalmaseala. Plin de ambasade, de obicei pe partea drepata a strazii, pe trotuarul drept - zona restrictionata pietonilor. Din cand in cand, dintre multimea care mergea undeva, niste oameni – “teroristii!” a strigat un om la un moment dat - aruncau, spre ambasade cu sticle cu spirt in flacari. In momentu’ ala, de pe partea dreapta a ambasadelor, niste catapulte cu pietre – fie ascutite, fie sferice, se puneau in functiune, aruncand in cate 3 randuri cu pietre in teroristii amestecati cu pietonii. Niste organizatii facute de civili, se declansau in momentul 2, aducand in fata pietonilor un autobuz mare si albastru – in genul barcilor alea mari arasite de pe lacul Herastrau. Toata lumea se ingramadea in spatele autobuzului, cu mainile pe cap, asteptand sa…treaca. Dupa toate astea, lumea continua sa mearga, sa’si vada de treaba. Ciudat e ca, nimeni nu fugea. Toata lumea se ghemuia si’si acoperea capul, facand un fel de zid uman. Eu am patit, 4 astfel de “bombardamente”, a2a a reusit sa ma trezeasca din somn cu o durere exagerat de reala in partea de sus a capului, pe’acolo pe unde e cararea. Asta din cauza ca, in momentu’ ala nu a venit niciun autobuz. M’am culcat inapoi si visul s’a continuat.

La un moment dat ajunsesem undeva in fata unei cladiri vechi si asa, incarcata de istoric, unde m’am oprit sa caut o cunostiinta sa mergem impreuna la un fel de bal de Halloween. Ciudat e ca, cam de pe la toate bistrourile se auzeau colinde, cantate cu orchestra si cateva soprane. Cand in sfarsit am plecat de’acolo ( aveam un ghiozdan si o traista mica in spate, se pare ca eram foarte grijulie la traistuta), pe o strada gen…drumul spre pta amzei, care e vesnic inghesuit, iar s’a petrecut o mica bombardeala. Daca chestia ar fi fost pe bune, as putea descrie ptr viitoare cercetari etc etc, identic fetzele celor 2 oameni care au aruncat, de data asta cu un bolovan intr’o ambasada. Busculada s’a produs din nou, in fata mea era un tip la vreo 30 de ani cu copilu’ in brate, autobuzu’ albastru a venit cu o rapiditate..lenta?! si eu mi’am zis, ca nu mai vin niciodata in brasov. Si’apoi m’am trezit.

Visu’ asta a fost unul din cele mai realiste vise pe care le’am avut vreodata. Ciudat e ca, s’a petrecut asa in vreo 2 etape, si mi se pare ca… adica, visele mele, in proportie de 80% sunt foarte personale, sau daca nu, cu un iz sinistru’ si’ndepartat.

Acum, asta, e o exceptie destul de ciudata. Ma’ntreb ce’ar zice tata Freud? Hmmm..

Avand in vedere ca’n state’s alegerile…ar zice multe.

eu, pe de alta parte….hmmm….

avion, cu motor…

pe fundalul unei crize economice ( cam asa incep toate articolele, blogurile si discutiile purtate saptamanile astea), zgomotul unui motor de avion de langa caminul b2 din baneasa, continua sa faca o galagie infernala, de aproximativ 45 de minute. locuiesc langa aeroportul baneasa, nu din proprie initiativa ( a se vedea locitorii din pipera), ci din initiativa snspa-ului. un loc idilic (ar zice unii), inconjurat de mortaciuni ale unor avioane sovietice si comuniste, care’si incalzesc, in fiecare dimineata fiarele la soare.
au devenit si o parte din mine, alaturi de o fabrica sau depozit sau cladire de spalat bani pe care-o vad pe geam si care duhneste a putreziciune si mucegai, si care acum e in (re)constructie. am norocul ca munictorii pleaca pe la 5-6 seara, ca altfel m’ar vedea pierzand timpul in camera asta patratzoasa.
atat fabrica/depozitul/cladirea de spalat bani, cat si avioanele muribunde au devenit o parte din estetica de zi cu zi a mea, ma’nconjoara si ma bantuie cateodata in vise, apar in poze – iarna- , reprezentand singura priveliste si locul pe care’mi fixez ochii de fiecare data cand ies sa fumez o tigara.

asa ca, pe fundalul unui motor de avion din spatele caminului, care nu se mai opreste din…tors, m’am gandit sa las un semn al acestei zile de toamna racoroasa, pe care am pierdut’o (iar) cu cea mai mare non-shalanta, facand…nimic, gandindu’ma la…nimic, incepand 2 carti, 3 texte pentru naibe stie ce seminarii, sorbind 3 cani de ceai de toamna, 6 tyleonoale, dormind 1ora, zacand inca o jumatate, si plimbandu’ma prin camera patratoasa fara niciun scop, cu mustrari de constiinta si o lipsa de ocupatie nelamurita.

voi cum erati la 20j de ani?
(sau cum sunteti, hai ca nu pot arunca o intrebare numa’ unei categorii de oameni, care poate la 20j de ani escaladau munti si se pierdeau printre rafturile de la BCU).

ps: anne, am 2, 222 views – asta in legatura cu postul tau despre numere

un absurd, doua absurde.

zilele astea m’am tot intersectat de o anumita denumire la limita absurdului, atat in cluj cat si in bucuresti, si anume

BAZA SPORTIVA VOINTA
Descriere : Soseaua Pipera, nr. 38, Bucuresti, sector 1, cartier Aurel Vlaicu, (metrou Aurel Vlaicu)

respectiv,

asa ca, propun urmatoarele:

- salon auto “masia timpului”

- asociatia de voluntari “patria mama”

-regia autonoma “drumurile noastre toate”

- spitalul “sange nobil”

- ziarul local “ne uneste’aceasi limba”

- liceul G. Bacovia

- sectia de pompieri “focul vânăt”

- primaria cetatenilor lumii

- sectia de politie “crima si pedeapsa”

- sectia meteorologica “patina vremii” sau “frunza’n dunga”

- second hand “toate’s vechi si noua, toate”

- strandul “ale tineretii valuri”

si lista ramane deschisa.

you, chipmunk, you.

ma transform pe zi ce trece intr-un dramatic chipmunk. cannot stop it.
hunedoara vazuta de pe geam e ca un fel de muzeu cu tablouri obscure, la care trebe sa te uiti ca sa faci impresie buna. pe’afara copii striga de zor “maaaaamiii”, sufucient de mult incat sa te enerveze, suficinet de mult incat sa’mi aduc aminte ca, in putinele dati cand iesem in fata blocului cu niste copii a caror soarta si nume nimeni nu le mai stie, faceam si eu acest lucru marsav si sadic.

te postezi in fata blocului (stiind ca numa’ pe scara ta se afla intre 3 si 5 mame) si incepi sa strigi, in grade evolutive de tzipat, “ma-ma!”. regula nr 1. – niciodata sa nu’i zici pe nume.
si astepti asa, in timp ce tzipi cum de pe la vreo 4 ferestre se deschid geamurile si apar alte mame – but that’s the fun of it, mai ales daca se intampla sincron, oh that filthy delight.
dupa ce urlii asa mult, incat mai ies si tati, studenti in sesiune sau mai latra vreun caine de la 3, poti sa pui o intrebare fara nicio logica mamei tale, de gen’ ” maaaamiiii, ce faci?”

aah, cata satisfactie dom’le la numa’ 5-6 ani. pe’atunci te remarci in cartier, nu’ la batranete.

trecand peste, anne m’a avertizat ca am speriat’o acu’ cateva seri ca vorbeam un fel de greaco-slavono-dacica in somn, foarte cursiv si un pic mai raspicat. asa ca am concluzionat ca strabunii vor sa comunice ceva important si m’au ales pe mine ca P.R al istoriei. it’s a tough job, but somebody’s gotta do it. (aaaa cate clisee, gata!).

in concluzie, dragi cititori care de 2 saptamani cautati UMBRELA VERDE si pe BOGDAN THEODOR OLTEANU pot decat sa va spun ca….

titlu-less.

Vreau sa fiu mai bun…sa nu ma mai ascund dupa degete si sa iubesc mai mult chiar daca fericirea asta a noastra nu se reduce pana la urma decat la zeci, sute si mii de secunde foarte puternice. Vreau sa respir mai mult, mai adanc, mai curat. Vreau sa vad Africa, Asia, America, Australia si la sfarsit sa ajung si pe la Polul Nord, poate mai prind vreun urs alb in viata.

Vreau sa simt Romania cu tot ce are ea mai bun…cu vreo trei milioane de oameni care inca mai vorbesc frumos si nu s’au uitat pe ei. Vreau ca macar o zi sa nu mai circule nici o masina prin Bucuresti. Vreau sa nu mai simt ca stau intr’o gara. Vreau sa invat, vreau sa cunosc, vreau sa’i fac pe cei de langa mine sa zambeasca, pentru ca daca vreau pot sa fac asta.

Vreau sa vreau mai mult. Vreau sa nu mi se mai para ca vreau prea mult, pentru ca vreau totul. Vreau sa zbor. Vreau sa am timp de vise. Vreau sa fiu in orice clipa unde vreau eu. Vreau sa fiu mai destept.

Vreau sa spun nu, cand simt. Vreau sa spun da, cand trebuie. Cand trebuie? Cand vreau cu adevarat.

Vreau sa nu mai fiu controlat, inseriat, incadrat…Vreau mai mult. Vreau ca totul sa fie mai mult decat posibil…Vreau imposibilul. Vreau sa fiu ceea ce sunt.

Vreau sa cant. Vreau Travka. Vreau o tigara…pfuu…vreau sa ma las de fumat.

G. G.

un lucru stiu

s’au terminat olimpiadele comunicarii, baai!

olimpiadele comunicarii, si anu’ 1, trebuiau sa fie -cel putin in vizuinea mea- doua chestii interminabile. fara cap si fara coada, sa se continue la nesfarsit, asa cum credeam ca va fi si cu liceul.
partea buna e ca…am luat locul 2, iar partea proasta e ca…o sa’mi fie dor de oamenii aia, o sa’mi lipseasca serile de repetat si de construit campanii, si o sa trebuiasca sa’mi vad de scoala.

la festivitate a fost frumos. plin de lume, oameni entuziasti, oameni mari, oameni pe care’i vad la televizor. in majoritatea cazurilor oameni demni de admirat – mai putin fatza dl ciutacu – which i couldn’t possibly understand, parea ca venise obligat, maltratat pshihic acolo.
nu’ntelegem de ce.

treand peste, am urcat pe podium de 2 ori.
o data ptr cel mai funny blog – ceea ce ne’a dat o senzatie si mai funny decat aveam, toata lumea luase diplome pentru cel mai bun articol, sau cel mai bun interviu cu cineva cunoscut din comunicare, noi, hodoronc-troc, cel mai funny
culmea era ca eram siguri ca la sectiunea asta castigam, blogu de tease PR a fost mai degraba un fel de experiment de blog de grup, vorba aia, mai schimbam o vorba, mai aflam o veste

la coctail, am pishcotat, dar de data asta ca niste oameni importanti, carora li se cuvin toate sampaniile si dlicatesurile alea de pe’acolo. nu ca’n alte dati, pe la conferinte, cand pishcotam oarecum rusinati de situatie.
de acum incolo, ni s’au deschis noi orizonturi in ale pishcotarii si ale fursecariei.

trecand peste, cred ca cele mai surprinzatoare momente au fost

- cand doamna ambasador ne’a dat medaliile
- cand sicriele au batut after-kindergartenu’ (ce sa faci, e plin de emo kizi)
- cand bogdan theodor olteanu a mentionat in iaa despre noi
“Campania mea favorită a fost cea pentru ABN AMRO. Corect approach-ul (comunicare dinspre interior spre exterior) şi corecte tacticile. O uşoara desincronizare între concept şi implementare, dar asta nu e greu de corectat, ” spune Bogdan Theodor Olteanu. ( multumiiiim )
- cand bogdan theodor oleanu ne’a felicitat (multumiiim )
- cand l’am vazut pe dl fotograf abrutizat la party, zgaindu’se la medalia unei tipe.

(partea cu excursia de la brasov de dupa, o voi scrie in alt post, pentru ca merita un post separat, mai mult spatiu, si se incardreaza intr’un alt tip de preocupare.)

writer’s block

de cateva zile ascult numai just jack.
tipu’ e britanic, are accentu’ necesar si sictireala pe care sa ma tarasca prin bucuresti.
as vrea sa scriu mai multe, sa pot sa ma descarc aici, sa ma descarc liric, doar ca dupa toate zilele astea ma simt pustiita (astupata, aviz lazar:) ).

asa ca o sa scriu o bucata dintr’un B24, scrisa de dobrovolschi, citita in tramvaiul 5, intr’o seara de prin ianuarie, cand ma intorceam la camin cu niste cearcane pana in maduva oaselor.
textul e scurt, concis, dar imi zice multe.

Sunt mereu intre. Sunt mereu intre baietie si barbatie. Sunt mereu intre gras si slab. Sunt mereu intre cu capul in nori si cu picioarele in mocirla. Mereu in oras cu gandul la sate mici. Mereu intre soul si rock. Sunt intre inalt si scund. Sunt intre frumos si hidos. Sunt mereu intre a fi tata, sau copil, intre a fi sot la cap de sotie muribunda si amant in pat de sotie furibunda. Sunt angajatul loial care isi poate arunca intr-o zi in valuri cardul, telefonul si cartea de munca. Sunt brasovean in Bucuresti. Manac cu lacomie ce n-am putut manca in post. Sunt intre abstinenta si moarte. Mereu intre o femeie, doua femei, trei femei, cate-vrei femei. Intre sadic si masochist. Intre prieten si dusman. Intre intelectual si carcotas. Sunt mereu intre golan si erudit. Intre zambet intelegator si injuratura grea si gratuita. Sunt mereu intre ras si plans, intre bucurie, tristete si nervi. Sunt intre enervant si tacut. Intre ciudat de normal si normal de ciudat. Sunt mereu intre viol si fuga. Ba chiar intre Beethoven si Parazitii. Sunt intre capitalism feroce si anarhie totala. Sunt intre plaja fierbinte si munte statornic. By the way, sunt hot si cool. Sunt porc si baiat bun. mereu intre tanar si intelept. Dar mereu intre prost gramada si inteligent cu varf si indesat. Niciodata bogat dar niciodata sarac. Bun la suflet, nebun de legat. Prea sigur pe timiditatea mea. Cred Doamne, ajuta necredintei mele. Mereu prizonierul libertatii, mint cu adevaruri care joaca roluri. Sunt mereu intre. Deci sunt mereu in centru. Deci niciodata sus. Inca.

leapsa muzicala.

am primit o leapsa muzicala de la olga. si mi’am zis, ca din moment ce sistemul bipartidist va ramane ceva vreme sistem bipartidist, pe cand lista mea din winamp va creste si se va dezolta, ia hai sa fac si eu treaba asta.

si pentru ca la top cautari e “copii citind”, am zis sa dau ocazia oamenilor sa gaseasca si copii ascultand muzica.

1.Cum te simţi azi?

N.O.H.A – Pijama
(hehe, mi’am luat niste pijamale mishto, asa purple like, cred ca inca mai au repercursiuni . si la cat am zacut in pat, nici nu’i de mirare.)

2.Vei ajunge departe în viaţă?

Blonde Redhead – Melody.
She knows I can’t read
She knows I can’t write
But these are the letters from melody
Show me how to read
Show me how to write
These are the things you can do for me

Why did you kill that poor old man, melody
Why did you kill that poor old man, melody
She said, “He was never good to me”
She said, “He was never kind to me”.

3.Cum te văd prietenii?

Urma – Slide.
( I’ll be the smiling one, asa zice un vers.)

4.Te vei căsători?

Coldplay – Trouble.
(hopa, hopa. )

5.Care e “tematica” prietenului tău cel mai bun?

Portishead – All my sins.
(ma abtin )

6.Care e povestea vieţii tale ?

Nouvelle Vague – Teenage Kicks.
(o da, de’aici s’or dezlantuit toate )

7.Cum au fost anii de liceu ?

Byron – Watercolour.

wondering why
ash surrounds me
but your smile is alive in the frame of my heart
(aaaaaaaaw, makes my heart melt.)

8.Ce mai poţi obţine de la viaţă în continuare?

Incubus – Deep Inside Ego.
(atat!)

9.Care e cel mai grozav lucru despre prietenii tăi?

Kulur Shock- Mustafa.
(inca rad.)

10.Ce se va găsi în magazine in acest weekend ?

no,asta da intrebare grea.
Byron – Forbidden Drama.
(ca de obicei, as adauga:)

11.Ce cântec te descrie?

AAAAAAAAAAAAAAAAA! sunt socata.
Travka – Apartamentul 77.
clar ii semn, de la dumnezo :p

12.Ce cântec îi descrie pe bunicii tăi?

alta intrebare plina de suspans.
Placebo – hang on to your IQ. lol.

13.Cum îţi merge viaţa?

Ab4 – Casual Dreams
Is this another,is this another
Is this another game of mind
Bounded by something,I don’t fear
Don’t want to untie this
I want to get near
Near you hear,or better,near you there
As long as together it simply doesn’t care

14.Ce cântec îţi vor cânta la înmormântare ?

Kumm – One life left.
hahahahhahahahahahahhahahahaha.

15.Cum te vede lumea?

Anathema – The silen enigma.
( oh, i;’m blushing).

16.Vei avea o viaţă fericită?

Doors – Love street.
(aaaaaw, shee lives on looove street pam-pam)

17.Ce cred de fapt prietenii tăi despre tine?

Nicu Alifantis – Ce bine ca esti.
(jaja)

18.Râvneşte lumea în secret, după tine

Pear Jam – Last kiss.
(that makes me smile)

19.Cum poţi fi fericit, de unul singur?

Bonobo – The plug.
(neelucidat.)

20.Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?

Smashing Pumpkins – Apples and Oranges.
( portocale, mai ales

dau mai departe : anne , carmen , silvia, dragos si missia.

fiul zimbrului.

si’uitea’asa, tip’til, pe varfurile picioarelor, a venit minunata zi de 3 mai.
cu aceasta ocazie inaltatoare, ii voi dedica lui codin, urmatoarea melodie, cu versuri putin modificate:

Codin won’t get boned,
Codin will get stoned,
Codin will get a room like no-one else.
Codin will be rich,
Codin will be kitsch,
Codin will be the bastard of himself.
Codin will get burned,
Codin will get turned,
Codin will get fucked inside out.
Codin will be ruled,
Codin won’t be fooled,
Codin is the man,

Like Codin, like a man.

Like a man…
Like a man, man, man,man, man, man, man, man,man, man, man,
Like a man, man,man, man, man,man…
Like a man.

la multi ani maaaa!

accuse rain of falling down

a little time alone

heart trake

it’ s a sound like any other sound sounder

rolling with the punches

accuse rain of falling down

if trees could walk

smell the pillow

i’m an alcoholic

all girls that break my heart

paranoia is good

my heart should go

since i cant have you i’ll honor you

my only way out